Preşedintele PDL, Emil Boc, s-a întâlnit, marţi seară, la sediul partidului, cu mai mulţi lideri democrat-liberali, potrivit vicepreşedintelui Elena Udrea fiind discutate subiecte precum trecerea CNAS la Ministerul Sănătăţii, alegerile parţiale, dar şi "ce glume a mai făcut Opoziţia".
Elena Udrea a precizat, la B1 Tv, că premierul Boc, care s-a întors din vizita în China, a dorit să aibă o întâlnire cu câţiva dintre colegii din conducerea partidului, înaintea şedinţelor politice de miercuri ale coaliţiei şi BPN al PDL.
Vicepreşedintele PDL a menţionat că la această reuniune s-a discutat despre "subiectele politice la zi", poziţionările partidului în evenimentele din ultimele zile, dar şi "ce glume a mai făcut opoziţia".
"A fost o discuţie despre subiectele politice la zi, avem alegeri în două colegii importante - în Maramureş şi în Neamţ - şi s-a discutat despre ce s-a mai întâmplat în lipsa preşedintelui partidului, am discutat despre poziţionările pe care le-am avut noi, PDL, în această în perioadă, acţiunile politice, dar şi ce glume a mai făcut opoziţia", a spus ea.
Întrebată despre trecerea CNAS la Ministerul Sănătăţii, aşa cum ar dori UDMR, Udrea a spus că acesta a fost subiect de discuţie, însă "se va tranşa mâine (miercuri - n.r.), în discuţia coaliţiei".
"Nu este neapărat o pretenţie a UDMR, subiectul apartenţei sau nu a Casei de Asigurări la Ministerul Sănătăţii a pornit de la primul-ministru, care a cerut o evaluare, şi comparativă cu felul în care este organizat sistemul în alte ţări europene şi aşa s-a ajuns la ideea că poate ar fi mult mai bine dacă ar fi în acelaşi loc, dacă şi Casa ar fi în coordonarea ministrului Sănătăţii. Se va decide mâine (miercuri - n.r.), nu a fost un subiect important şi nici nu e o problemă pentru coaliţie", a adăugat Udrea. Vicepreşedintele PDL a precizat că premierul a dorit să ştie dacă exemple de succes din alte ţări arată că cele două instituţii funcţionează mai bine separat sau împreună.
Elena Udrea a menţionat totodată, referitor la desemnarea unui nou ministru al Sănătăţii, după demisia lui Cseke Attila, că UDMR ar urma să facă o propunere în cursul acestei săptămâni, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu