Donaţii de 265.000 de euro pentru maratonista decedată la Londra

claire-532_1495677a
claire-532_1495677a

Decesul lui Claire Squires la maratonul de la Londra a determinat mii de persoane să facă donații în valoare de circa 265. 000 de euro, a declarat Fundația Samaritans.

Claire Squires, în vârstă de 30 de ani, s-a prăbuşit pe ultima porţiune a maratonului şi nu a mai putut fi reanimată. Ea participa la cursă în scopul strângerii de fonduri pentru fundaţia Samaritans, care ajută persoanele cu probleme emoţionale sau cu tendinţe suicidale.

 După anunţul morţii femeii, peste 12.000 de persoane au accesat site-ul JustGiving.com şi au făcut donaţii pe pagina ei, suma totală ajungând de la 500 la 265.000 de euro, marţi dimineaţă.

 Acesta este al zecelea deces din istoria maratonului de la Londra, competiţie a cărei primă ediţie a avut loc în 1981. Cinci dintre decesele anterioare au fost cauzate de probleme cardiace pe care competitorii nu aveau idee că le au, iar patru au venit ca urmare a unor boli coronariene grave. Ultimul deces de la maratonul de la Londra, înaintea celui din acest an, a fost înregistrat în 2007, persoana care a murit fiind un instructor de fitness în vârstă de 22 de ani.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel