Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Doliu în presa din Bulgaria. Directorul Agenţiei de Presă a murit

Directorul general al agenţiei bulgare de presă BTA, Maxim Mincev, a încetat din viaţă la vârsta de 67 de ani, după o boală scurtă, a anunţat agenţia duminică.

Ştirea nu precizează cauza decesului, dar presa bulgară a relatat că Mincev era în spital de câteva zile pentru COVID-19, potrivit sofiaglobe.com.

Maxim Mincev s-a născut la 5 iunie 1953 la Sofia şi a absolvit jurnalismul. În cariera sa de jurnalist a lucrat şi pentru postul naţional de radio BNR şi Radio Europa Liberă.

A devenit pentru prima dată director general al BTA în 2003 şi a deţinut o serie de alte posturi notabile, între care preşedinte al Asociaţiei Agenţiilor de Presă din Balcani şi Sud-Estul Europei (ABNA-SE), secretar general al Congresului Mondial al Agenţiilor de Presă şi preşedinte al Asociaţiei Agenţiilor de Presă de la Marea Neagră (BSANNA).

A scris numeroase cărţi, inclusiv despre călătoriile sale în Africa.

Agenţia bulgară de presă BTA, al cărei director era Maxim Mincev, se numără printre agenţiile de presă partenere ale AGERPRES.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy