Doi edili au obținut derogare de la carantină pentru a merge la vot. DSP, anchetă internă

Doi edili au obținut derogare de la măsura carantinării pentru a merge la vot. DSP a demarat o anchetă internă pentru că angajații și-ar fi depășit atribuțiile atunci când au oferit derogarea.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a demarat, duminică, o anchetă internă, după ce doi edili au primit o derogare de la măsura carantinării pentru a merge la vot. Aceștia ar fi stat în autoizolare după ce au intrat în contact cu o persoană confirmată cu COVID-19. Se pare că o derogare de la carantină poate fi obținută de la CJCCI, nu direct de la DSP.

"Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public privind derogarea măsurii de carantină acordată celor doi edili din judeţul Timiş, vă facem cunoscut faptul că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, derogările sunt emise de către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) cu avizul DSP. În cazul celor două persoane publice, reprezentanţii instituţiei noastre şi-au depăşit atribuţiile şi nu au informat conducerea legat de aceste solicitări. În acest context, a fost demarată cu celeritate o anchetă internă, urmând ca persoanele care se fac responsabile de această situaţie să fie supuse rigorilor de procedură internă, mergând până la încetarea raporturilor de muncă. Odată cu finalizarea anchetei, DSP Timiş va face publice măsurile dispuse", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel