Dizolvare Parlament. Av. Bolcaș îl contrazice pe Zegrean: În Constituție, este clar

Giorgiana Croitoru / 25 oct 2019 / 20:03

Avocatul Lucian Bolcaș a vorbit despre decizia Curții Constituționale în ceea ce privește propunerea de prim-ministru al României, despre alegerile anticipate, dar și despre dizolvarea Parlamentului.

"La ora actuală, Curtea Constituțională trebuie să dea repetate lecții de drept celor care nu se pricep. Un lucru este cert, dacă nu există cvorum, nu se votează nimic! Deci nici nu a căzut, nici nu a fost învestit. Până la data alegerii noului președinte, Parlamentul nu poate fi dizolvat. Deci, nu pot fi alegeri anticipate. Problema alegerilor anticipate se pune ulterior învestirii președintelui. Și atunci, dacă vor cădea la vot două propuneri ale președintelui, nu două persoane așa cum spune domnul Zegrean, atunci se poate pune problema dizolvării, pentru că în Constituție este clar, se pun la vot, nu persoane, ci propuneri ale președintelui. Deci numai după învestirea președintelui, dacă vor fi două eșecuri, în care președintele poate să propună pe oricine, și acest oricine, care poate să fi fost și o persoană anterioară, nu are nevoie să schimbe lista Guvernului, decât dacă dorește, numai atunci se pune problema dizolvării Parlamentului. Textul constituțional este simplu, este clar, dar încercăm să-l răsucim în toate felurile și această Constituție a fost eviscerată de sensurile ei profunde de a asigura echilibrul instituțiilor statului", a declarat avocatul Lucian Bolcaș, în direct, la România TV.