Șeful diplomației israeliene le-a transmis un mesaj refugiaților ucraineni din The Jewish Agency for Israel din București.
Ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yair Lapid, le-a transmis, duminică, refugiaţilor ucraineni din centrul The Jewish Agency for Israel din Bucureşti că au un cămin care îi aşteaptă, iar când vor ateriza pe Aeroportul Ben-Gurion din Tel Aviv vor simţi că au ajuns acasă.
Ministru Yair Lapid efectuează, duminică, o vizită oficială în România, context în care s-a întâlnit, la Bucureşti, cu refugiaţii ucraineni din centrul The Jewish Agency for Israel.
"Aveţi un avantaj pe care nimeni altcineva nu îl are: pe lângă casa pe care aţi lăsat-o în urmă, aveţi un alt cămin care vă aşteaptă. Din acest motiv a fost înfiinţat Statul Israel. Pentru astfel de momente, pentru a ne asigura că orice evreu din lume are un loc unde veni. Încă nu o simţiţi, dar şi voi şi eu suntem fiii şi fiicele aceleaşi ţări. Când veţi ateriza pe Aeroportul Ben-Gurion, veţi simţi ceva special şi veţi simţi că aţi ajuns acasă", a declarat Yair Lapid, citat într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.
Yair Lapid a efectuat, duminică, o vizită oficială în România, având întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, dar şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. De asemenea, pe lângă vizitele din Capitală, el s-a deplasat în nord-estul ţării pentru a se întâlni cu refugiaţii care intră în ţară pe la Vama Siret.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu