Carmen Hărău (PNL), gafă majoră, după ce Guvernul nu a dat suficienţi bani primăriilor PSD. "Cetăţenii nu au avut inspiraţie la vot"

Deputatul PNL Carmen Hărău a anunţat că Guvernul nu a alocat bani primăriilor conduse de PSD pentru că edilii nu ar avea proiecte şi transmite că cetăţenii  nu au fost inspiraţi la vot. 

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, anunţa joi că va depune plângere penală împotriva Guvernului, pentru că ar fi fost distribuiţi discreţionar bani către primării. Favorizaţi au fost edilii liberali, în timp ce primăriile conduse de PSD au primit prea puţini bani sau deloc. 

Carmen Hărău, deputat PNL, vine cu o explicaţie halucinantă privind motivul pentru care Guvernul nu a alocat bani acestor primării. 

"Poate că cetăţenii nu au avut inspiraţie să voteze edili care au capacitatea să facă proiecte", a spus aceasta la Antena 3. 

Analistul Sarmiza Andronic şi senatorul PSD Florian Bodog, prezenţi la discuţie, au izbucnit instantaneu. 

"Doamnă, nu îi jigniţi, vă rog!", a spus Sarmiza Andronic, în timp ce Florian Bodog a întrebat dacă edilii liberali au făcut, în scurt timp, proiecte de sute de mii de lei. 

"Nu au proiecte, nu au pe ce să cheltuiască bani. Nu fac proiecte la nivelul mileniului 3", a mai spus Carmen Hărău. 

"Aţi făcut o gafă majoră", a replicat Sarmiza Andronic. 

"Practic, doamnă, i-aţi jignit pe oamenii care nu au votat PNL.", a adăugat şi Florian Bodog. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel