Dancă anunță că-n ședința de marți Guvernul și-a asumat răspunderea pe trei proiecte!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Șeful Cancelariei premierului a făcut declarații de presă după ședința de Guvern.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat, prin declarație de presă, că Guvernul a adoptat în ședința de marți cele trei proiecte pentru care urmează să-și asume răspunderea în Parlament, respectiv pentru modificarea legilor justiției și a OUG 51 și pentru adoptarea Legii plafoanelor, conform Mediafax.

„A fost adoptată ordonanța de urgență pentru organizarea rezidențiatului în medicină. Această ordonanță de urgență e justificată din punct de vedere al urgenței, pentru că examenul de rezidențiat a fost întârziat. Există un număr de aproximativ 2.000 de absolvenți de medicină, medicină dentară și farmacie. Având în vedere penuria de medici din sistemul medical e necesar să asigurăm ca ei să își desfășoare rezidențiatul în România, și să nu plece din țară. Astfel a fost extinsă zona în care își pot desfășura rezidențiatul”, a declarat Dancă.

Vești bune pentru absolvenții de medicină

„Absolvenții de medicină vor putea desfășura rezidențiatul și în spitale județene, militare sau de la nivelul altor ministere. De asemenea, la nivelul spitalelor private. Este din punctul nostru de vedere o soluție așteptată de deschidere a rezidențiatului din România către spitalele private și alte unități din țară, astfel încât să poată fi liberalizat accesul la medicină la o formă de rezidențiat și să nu mai fie patronat doar de o parte a sistemului medical”, a conchis Dancă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel