Curtea de Conturi: Ministerul Turismului, plăți nelegale în 2016

bani
bani

Raportul public pe 2016 al Curții de Conturi arată că Ministerul Turismului a efectuat plăți nelegale pentru cheltuieli privind servicii de promovare a brandului turistic naţional şi pentru lucrări de investiţii neexecutate. 

Au fost efectuate plăţi în sumă estimată de 498.000 de lei pentru lucrări de investiţii neexecutate (în cadrul proiectului de investiţii în turism "Schi în România"), prin acceptarea includerii, atât în oferta tehnico-economică (anexă la Contractul de lucrări), cât şi în Situaţia de plată, a unui articol de lucrări pentru care nu au fost nominalizate materialele, cantităţile şi preţul unitar al acestora.

Plăți nelegale: 1,42 milioane lei

Totodată, au fost efectuate plăţi nelegale din fonduri alocate de la bugetul de stat, în sumă de 1,42 milioane lei, pentru servicii de promovare a brandului turistic naţional prin intermediul unor tour-operatori germani, respectiv pentru servicii decontate la valori mai mari decât cele din devizul-ofertă; servicii decontate fără documente, care să certifice prestarea lor (1,087 milioane lei), servicii decontate fără respectarea clauzelor contractuale (326.000 lei), iar pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract, de către prestator, s-a constatat necalcularea şi neîncasarea unor penalităţi de întârziere (54.000 lei).

240.000 de lei pentru servicii nerecepționate în condițiile stabilite în contract

”Nu s-a urmărit respectarea clauzelor contractuale, întrucât recepţia serviciilor nu s-a efectuat în funcţie de ratingurile (audienţele transmisiunilor) înregistrate de postul de televiziune, aşa cum s-a stabilit în contract, ceea ce a condus la efectuarea de plăţi, în sumă de 240.000 de lei, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru servicii nerecepţionate în condiţiile stabilite în contract. Totodată, pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract de către prestator, entitatea nu a urmărit încasarea majorărilor de întârziere şi nu a pretins daune-interese”, se susţine în raport.

362.000, utilizați ineficient

Acesta mai semnalează că au fost utilizate ineficient fondurile băneşti alocate de la bugetul de stat, în sumă de: 362.000 lei, prin achiziţia de produse (mesh-uri) la preţuri supraevaluate, respectiv la preţuri mai mari decât cele practicate de acelaşi furnizor, în contracte similare derulate cu ANT sau decât cele existente pe piaţă; 583.000 de lei, pentru participarea Autorităţii Naţionale pentru Turism la târguri organizate în afara ţării, prin achiziţia de bunuri (mobilier, obiecte promoţionale/servicii) la preţuri supraevaluate, respectiv la preţuri mai mari decât cele practicate de acelaşi furnizor, în acelaşi an, în contracte similare derulate cu ANT sau decât cele existente pe piaţă.

[citeste si]

"Astfel, pentru participarea ANT la diverse târguri de turism organizate în afara ţării, deşi conceptul standului a fost asemănător, iar achiziţia de servicii s-a efectuat, în cele mai multe cazuri, de la acelaşi prestator şi în acelaşi an, preţurile la care s-au contractat şi decontat serviciile au fost diferite de la un contract la altul, în unele cazuri de cel puţin două ori mai mari. În cazul târgurilor de turism organizate în străinătate, pentru care ANT a achiziţionat, pe lângă serviciile de amenajare şi decorare a standului României, şi servicii de realizare a unor materiale şi obiecte promoţionale, entitatea nu a solicitat, iar prestatorul nu a prezentat, documentele justificative, care să ateste realitatea achiziţiei la nivelul sumelor decontate", se menţionează în raportul Curţii de Conturi.

De asemenea, în urma auditului s-a constatat existenţa de stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă în valoare estimată de 4,095 milioane lei, din care stocuri în valoare de 3,719 milioane lei ce provin din anul 2007, în condiţiile în care o parte dintre ele nu mai pot fi folosite, întrucât au fost recepţionate cu greşeli de editare, a apărut uzura fizică sau informaţia din aceste materiale de promovare şi-a pierdut actualitatea, apărând uzura morală.

Broșuri

"În cadrul acestor stocuri s-a constatat existenţa de materiale pentru promovare: hărţi (649.044 de bucăţi, în valoare totală de 1.298.000 lei), album Săpânţa, editat în limbile: română, chineză, spaniolă, olandeză, idiş, italiană, rusă, poloneză (40.625 de bucăţi, în valoare totală de 1.421.000 lei); album Săpânţa, editat în limbile: română, franceză, germană, arabă, japoneză, maghiară (22.572 de bucăţi, în valoare totală de 790.000 lei); album Biserici de lemn (266 de bucăţi, în valoare totală de 68.000 de lei); broşură ofertă generală (23.760 de bucăţi, în valoare totală de 96.000 lei); broşură Muntenia şi Oltenia (16.820 de bucăţi, în valoare totală de 44.000 de lei), alte broşuri, în valoare totală de 121.000 de lei, achiziţionate anterior anului 2013 şi aflate în stoc", semnalează raportul.

Pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate şi regularitate, constatate în timpul acţiunii de control, a fost emisă decizie, prin care au fost dispuse 10 măsuri, conducerea Ministerului Turismului formulând contestaţie împotriva a trei măsuri, care a fost respinsă prin Încheiere de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel