Cumințenia Pământului, în turneu. Guvernul resuscitează un proiect născut mort

'Cuminţenia Pământului' va fi itinerată în ţară, urmând să fie prezentată în muzee de artă, galerii, afirmă ministrul Culturii, Corina Şuteu.

'Faptul că, într-o primă fază, 'Cuminţenia Pământului' va fi găzduită de Muzeul 'Dimitrie Gusti' nu înseamnă că ea va fi accesibilă doar bucureştenilor: în viitorul apropiat, lucrarea va fi itinerată în România, urmând să fie expusă în contexte speciale, în muzee de artă, galerii etc', a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, ministrul Culturii, Corina Şuteu.

Ea consideră că 'Muzeul Satului 'Dimitrie Gusti' este, în prezent, cea mai vizitată instituţie muzeală din Bucureşti, iar mutarea 'Cuminţeniei Pământului' în acest spaţiu este menită unei expuneri cât mai largi a lucrării, pentru un public cât mai numeros şi mai divers, ce o va putea recepta în multiplele ei valenţe, nu doar în siajul tradiţiei artistice din care provine'.

'Într-adevăr, Muzeul Satului e unul de etnografie, iar includerea unei capodopere a avangardei de secol XX într-o astfel de instituţie este atipică”, recunoaște Șuteu. În ceea ce priveşte construcţia unui Atelier Brâncuşi în spaţiul Muzeului Satului, Corina Şuteu precizează că 'un astfel de proiect nu se află, în acest moment, în planurile Ministerului Culturii'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel