Cum îi amenință Ponta pe poștași

Victor Ponta capital.ro
Victor Ponta capital.ro

Premierul Victor Ponta a catalogat drept "inadmisibil" refuzul poștașilor de a duce oamenilor pensiile pe care le aşteptau. El a lansat un avertisment la adresa poştaşilor, afirmând că în orice moment guvernul poate decide să nu mai trimită pensiile prin poştă, ceea ce ar echivala, însă, cu disponibilizări în masă în cadrul companiei.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la Slatina, că statul încearcă să salveze Poşta Română, însă a avertizat că este inadmisibil ca greva poştaşilor să-i avecteze pe pensionari. Primul-ministru a avertizat că dacă acest lucru se va repeta vor fi luate măsuri drastice.

Greva spontană de la Poștă se extinde. Plata pensiilor, în pericol

"Noi am preluat Poşta Română nu doar în faliment, ci şi cu uriaşe fraude. Încercăm să salvăm Poşta Română cu o privatizare de succes. Dar să nu dai pensiile oamenilor e inadmisibil şi inacceptabil. Poşta Română mai trăieşte în primul rând pentru că noi punem pensiile prin poştă. Altfel, le punem pe card. Există soluţii. Eu nu vreau să mă gândesc la alte soluţii pentru că asta înseamnă că jumătate din personal pleacă acasă. Ar fi grav pentru Poşta Română. Pentru pensionari, nu", a spus Ponta, potrivit rtv.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel