Cum a fost arestat George W. Bush, după ce a condus băut. Era un petrecăreț pe vremea aia

Facebook George W Bush
Facebook George W Bush

Cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din anul 2000, George W Bush a recunoscut că a fost arestat după ce a fost prins băut la volan. Incidentul fusese păstrat secret mai bine de două decenii. 

"Băusem bere cu John Newcombe", a spus George W. Bush presei, după ce incidentul din 1976 a fost dezvăluit de o televiziune americană, scrie smh.com.au. Dezvăluirea că viitorul preşedinte american a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului după o noapte în oraş cu unul dintre marii jucători de tenis ai Australiei l-a făcut pe Newcombe să "dispară" până după alegeri. Iar de la acel moment, Newcombe nu a făcut niciodată declaraţii despre acea seară. 

Asta s-a schimbat însă recent, iar John Newcombe a povestit ce s-a întâmplat. 

"George era un petrecăreţ pe vremea aia. Am început să bem halbe destul de mari de bere şi am observat că George nu prea făcea contact vizual cu mine. Aşa că am început să cresc ritmul, iar el a intrat în jocul ăsta. După vreo patru halbe, am apucat un pahar cu dinţii şi l-am băut fără să pun mâna pe el. L-am întrebat pe George dacă poate să o facă, aşa că a făcut şi el asta. Şi am continuat să bem", a declarat Newcombe conform sursei citate. 

Cei doi erau însoţiţi la acea vreme de soţia lui Newcombe, de sora mai mică a lui Bush şi de Peter Roussel, secretarul de presă al lui Bush senior, la acea vreme director al CIA. 

Deşi soţia lui Newcombe a propus să conducă ea maşina la plecare, George W Bush a insistat că este în regulă şi s-a urcat la volan. La scurtă distanţă de barul unde aceştia consumaseră alcool, maşina a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliţie, iar agentul l-a pus pe Bush să meargă în linie dreaptă pentru a vedea dacă a băut. Abia după ce agentul a scris procesul verbal de amendă, Roussel l-a înştiinţat pe poliţist că tocmai l-a amendat pe fiul directorului CIA. 

George W Bush, care a renunţat definitiv la alcool în anii 80, şi-a cerut ulterior scuze pentru trecutul său tumultuos. "Nu sunt mândru. Deseori spun că acum mulţi ani făceam multe greşeli. Beam foarte mult şi aşa am făcut şi în seara aceea", a declarat fostul preşedinte american. 

Florin Cîţu, arestat după ce a condus băut în SUA 

"Da, acum 20 de ani, a fost vorba de un DUI, este vorba de conducere sub influenţa alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este „a misdemeanor”, este o contravenţie. Am făcut o greşeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL", a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel