EXCLUSIV  Cum a ajuns BCU Carol I, deși nu e muzeu, să organizeze Noaptea Muzeelor

Mireille Rădoi s-a aflat astăzi în direct la interviurile DC News și DC News TV unde a explicat cum a ajuns BCU Carol I, deși nu e muzeu, să organizeze Noaptea Muzeelor.

Directorul general BCU Carol I, Mireille Rădoi, a povestit în exclusivitate, în direct la DC News TV, că în urmă cu zece ani, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, a fost prima instituție dintre cele care nu au statut de muzeu, care a decis să se alăture macro-evenimentului Noaptea Muzeelor, înscriindu-se în circuitul european al instituțiilor de cultură.

"Instituțiile au vrut să arate că sunt cu adevărat prietenoase"

„Noi am fost cei care am spart gheața, după care au venit și alte instituții să se afirme, să se promoveze și să atragă atenția”. Mireille Rădoi spune că instituțiile au vrut să arate că „sunt mai prietenoase decât, poate, par și vor să nu fie percepute ca niște instituții ale trecutului sau doar păstrătoare ale unor tradiții, valori, artefacte, cărți.”

VEZI ȘI: Ce înseamnă de fapt Noaptea Muzeelor. Se întâmplă pe 12 iunie. Mireille Rădoi: Lumea nu mai știe ce este în spatele etichetei

 

"Biblioteca este un loc pentru oameni. Infrastructura a permis o separare"

„Mesajul pe care l-am avut în vederea acum zece ani a fost acela că Biblioteca este un loc pentru oameni, doar pentru cei care vin să studieze, ci și pentru cei care vor să audieze un concert, pentru cei care vor să vadă o expoziție, pentru cei care participă la o lansare de carte. Avem o seamă de evenimente care atrag atenția în jurul Bibliotecii, asta și pentru că avem o infrastructură care să ne permită asta. Corpul dedicat cititorilor nu este niciodată deranjat de activitățile pe care le organizăm în corpul Fundației, corpul tradițional, fondat de Carol I. Actul fondator a fost semnat în luna mai 1891” a declarat Mireille Rădoi, în direct la DC News TV.

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel