Congresul Partidului Conservator, umbrit de acuzaţii de hărţuire formulate de două femei contra premierului Johnson

Sebastian Florea / 30 sep 2019 / 12:21 Salveaza PDF Comentarii

Acuzaţiile potrivit cărora premierul britanic Boris Johnson a hărţuit două femei în urmă cu 20 de ani au umbrit a doua zi a Congresului anual al Partidului Conservator, început duminică la Manchester (nord-vestul Angliei), transmite Reuters.

Editorialista Charlotte Edwardes a scris în The Sunday Times că a fost pipăită de Boris Johnson la un prânz în anul 1999, pe când ea era redactor al revistei The Spectator.

''Sub masă, simt mâna lui Johnson sus pe coapsa mea. Mă strânge'', a scris Edwardes.

Ea a explicat că, după prânzul respectiv, i s-a confesat femeii care a stat la masă de partea cealaltă a lui Boris Johnson. Aceasta a spus la rândul său că Johnson a pipăit-o, a adăugat Charlotte Edwardes.

''Această acuzaţie este neadevărată'', a reacţionat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Ministrul de finanţe Sajid Javid a refuzat luni să facă vreun comentariu legat de acuzaţii, dar a precizat că Boris Johnson a spus deja că ele sunt false.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23