Comisia SRI. Adrian Sârbu, audiat. Traian Băsescu, autoinvitat

În Comsia SRI urmează să ajungă astăzi omul de afaceri Adrian Sârbu. 

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că membrii comisiei se reunesc miercuri, de la ora 10:00, pentru a parcurge partea de corespondenţă neterminată cu SRI. Tot miercuri, de la ora 14:00, va fi audiat omul de afaceri Adrian Sârbu.

La audieri ar fi trebuit să vină miercuri şi Dan Andronic. ”Am avut o discuţie astăzi cu dl Dan Andronic. Mi-a transmis că are o problemă de sănătate şi să fiu de acord cu audierea domniei sale pentru o dată ulterioară săptămâna viitoare, în funcţie de programul comisiei”, a arătat Manda.

[citeste si]

El a menţionat că şi fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, doreşte să fie audiat la Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI, pentru a lămuri o serie de aspecte.

”Ne-a rugat să fim de acord ca domnia sa să mai aştepte o perioadă şi să stabilim de comun acord o zi în care să vină, spunând că din experienţa domniei sale încă vor mai fi lucruri care vor fi prezentate comisiei. A făcut referire inclusiv la Comisia de anchetă privind alegerile din 2009, dar spunea că sunt şi vor fi elemente în plus care vor mai apărea în atenţia comisiei şi pe care doreşte să le lămurească la venirea domniei sale”, a precizat Manda. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel