CNA amână răspunsul pentru TVR. Ce solicită Televiziune Publică în legătură cu Pro TV

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au amânat, joi, solicitarea TVR de a stabili dacă PRO TV, care a achiziţionat drepturile de transmisie a Campionatului European de Fotbal 2016, poate fi asimilat unui post 'free to air'. 

Cele două propuneri de răspuns avansate de Răsvan Popescu, vicepreşedinte al Consiliului, şi Lorand Turos, membru, au întrunit fiecare un număr insuficient de voturi pentru a fi adoptate.

Şeful departamentului sport al TVR, Emil Hossu Longin, a precizat că programele TVR sunt libere la retransmisie, în timp ce PRO TV a renunţat la acest statut din 2013, ceea ce presupune că telespectatorii trebuie să plătească operatorilor de cablu pentru a recepţiona acest post sau să deţină o antenă parabolică.

'Indiferent de poziţia pe care am ocupat-o până acum, am făcut constant demersuri pentru găsirea unei soluţii financiare care să permită televiziunii publice să ofere telespectatorilor Campionatul European de Fotbal 2016 . (...) Facem tot ce este posibil pentru a cumpăra aceste drepturi TV astfel încât orice telespectator de pe teritoriul României să poată viziona această competiţie, fără a fi neapărat abonat la o societate de cablu sau a deţine o antenă parabolică. Înţelegem demersul de imagine şi de business al competitorilor noştri, dar nu putem fi de acord cu nerespectarea regulilor şi reglementărilor în domeniul mass-media', se arată în scrisoarea transmisă CNA de SRTV pe 13 mai.

SRTV susţine că 'un post pay TV ar trebui să-şi asume acest statut când doreşte achiziţionarea şi difuzarea unor producţii 'free to air', iar telespectatorii să fie informaţi asupra condiţiilor în care pot avea acces la programul respectiv'.

'Solicitarea noastră este să stabilim dacă Pro TV este în clipa de faţă asimilat unui post 'free to air', ieşind din must carry şi nemaiputând fi recepţionat de orice cetăţean', a adăugat Emil Hossu Longin.

Varianta de răspuns propusă de Răsvan Popescu acceptă că acest campionat reprezintă un eveniment de importanţă majoră şi sunt menţionate articole din Legea audiovizualului şi Directiva Serviciilor Mass Media Audiovizuale care prevăd condiţiile de transmisie pentru acest gen de evenimente. Legea audiovizualului prevede că 'evenimentele de importanţă majoră pot fi difuzate în exclusivitate numai dacă difuzarea nu privează o parte importantă a publicului din România de posibilitatea de a le urmări în direct sau în transmisie decalată în cadrul unui serviciu de programe cu acces liber'.

În Directiva Serviciilor Mass Media Audiovizuale se precizează că televiziune liberă' înseamnă difuzarea pe un canal, public sau comercial, a acelor programe accesibile publicului care nu necesită plata unei taxe suplimentare care să se adauge la modalităţile de finanţare a difuzării programelor care prevalează în fiecare stat membru'. Lorand Turos susţine că răspunsul trebuie să precizeze că Pro TV nu este un post 'free to air' pentru că retransmisia sa de către cablişti se face în baza unui contract comercial. CNA va relua într-o şedinţă viitoare dezbaterea solicitării TVR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel