Cîțu bagă în ședință Guvernul. "Ordonanţa va fi pusă în transparenţă"

Guvernul se reuneşte, miercuri, în şedinţă. Ce măsuri vor fi adoptate.

Premierul Florin Cîţu a declarat că ordonanţa privind măsurile pentru bugetul din 2021 va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, printre aceste măsuri menţionând ajutoare de stat pentru HoReCa, acordarea de vouchere de vacanţă, ajutoare prin IMM Invest, prelungirea măsurilor active până în 30 iunie 2021.

"Va fi o ordonanţă care va fi pusă în transparenţă şi va fi aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri. Se prelungesc măsurile active până la 30 iunie 2021. (...). Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest, noutatea că Agro IMM Invest o să fie aprobat în şedinţa următoare de Guvern, sper să fie gata cu toate avizele. Este o măsură pe care o aşteaptă cei din sectorul agricol, cu garanţii de până la 1 miliard de lei", a spus Cîţu, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Ce alte subiecte vor fi dezbătute și adoptate

El a adăugat că va fi aprobată şi promovată schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar pentru HoReCa, "o măsură care este foarte mult aşteptată", schemă care are un buget de 500 de milioane de euro.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află, de asemenea, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, dar şi un proiect de hotărâre cu privire la structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul urmează să mai decidă, de asemenea, pe tema eliberărilor şi numirilor unor prefecţi şi subprefecţi şi să dezbată memorandumul cu tema: Transmiterea Raportului naţional periodic privind implementarea Convenţiei internaţionale pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel