Ciolacu: Cîțu să se uite în oglindă înainte să trimită săgeți

Facebook Marcel Ciolacu
Facebook Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, îi cere premierului Florin Cîţu "să se uite în oglindă înainte de a trimite săgeţi", după ce premierul a afirmat că PSD este cel mai corupt partid din România. 

Întrebat ce părere are despre afirmaţia lui Florin Cîţu, Marcel Ciolacu a răspuns ferm. 

"Cine spune? Prim-ministrul condamnat penal, care a făcut puşcăria în America? Nu ştiu la ce se referă. Ar trebui să se uite în oglindă dl Cîţu înainte să trimită astfel de săgeţi", a declarat preşedintele PSD într-o conferinţă de presă. 

Florin Cîţu, arestat şi închis în SUA în urmă cu 20 de ani

Florin Cîţu a fost arestat (luat în custodie) de către autorităţile americane pe 3 decembrie 2000, după ce la ora 2.08 noaptea, a fost prins pe Lincoln Way de pe Podul Squaw Creek, oraşul Ames, din Comitatul Story, conducând un Ford Probe roşu, cu un Blood Alcohol Content de de 0.161, limita legală fiind de 0.08.

„Pe măsură ce maşina Probe călătorea spre est, el se deplasa în mod vizibil de pe-o parte pe alta a rutei de călătorie. Maşina Probe nu a menţinut o viteză constantă (fluctua între 32 şi 56 km/h). Inculpatul mirosea a băuturi alcoolice şi a recunoscut că a băut. Inculpatul avea o ochii injectaţi şi umezi. Inculpatul nu a putut face testul de sobrietate”, se arată în documentele puse la dispoziţia Aleph News şi Mediafax de către autorităţile judiciare americane.

În acea seară de 3 decembrie 2000, Florin Vasile Cîţu este acuzat oficial de infracţiunea de „conducere sub influenţă” (OWI) 1st (Serious Misdemeanor)/Delict grav, prin încălcarea Secţiunii 312J.2 litera 1a şi 1b din Codul Penal al Iowa din 1999, este luat pentru 2 zile în custodia SUA, se stabileşte o cauţiune de 1950 de dolari, iar ulterior procurorul Story County formulează oficial şi acuzaţiile, inculpându-l oficial pe Flori Cîţu.

Documentele arată că în perioada 27-28 decembrie 2000, după ce a fost trimis în judecată, Florin Cîţu nu se mai prezintă în faţa judecătorului pentru că plecase în România pentru sărbătorile de Crăciun iar anul următor, în perioada 6-8 ianuarie 2001, revenit în SUA, Cîţu pledează nevinovat, se ia la trântă cu autorităţile americane, depunând solicitări ample, iar judecătorul Thomas R. Hronek îi pune în vedere acestuia că dacă nu apare la pretrail va emite un mandat de arestare pe numele său.

VEZI Fotografia de la arestarea lui Florin Cîțu în SUA - FOTO în articol/ UPDATE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel