EXCLUSIV  Cine sunt oamenii cu adevărat nefericiţi. Cum ne condamnăm singuri

femeie la plajă
femeie la plajă

Omul e înclinat să-şi dorească mereu, oricât de multe ar avea, întotdeauna vrea mai mult pentru a fi fericit, fără să-şi dea seama că niciodată nu va fi de ajuns pentru el.

Am văzut oameni mai săraci decât mine, care trăiau într-o singură cămăruţă şi erau mai fericiţi decât mine pentru că fericirea lor se raporta la altceva. Ştiau să se bucure de lucruri simple. Ştiau să se bucure de fiecare zi care vine, de sănătate, de mâncarea de pe masă, de zâmbetul oamenilor dragi. Am văzut oameni foarte bogaţi, dar cu adevărat nefericiţi, care confundau plăcerea cu fericirea.

Omul e înclinat să-şi dorească mereu, oricât de multe ar avea, întotdeauna vrea mai mult pentru a fi fericit, fără să-şi dea seama că niciodată nu va fi de ajuns pentru el (căci încearcă să-şi acopere cu lucruri materiale un gol interior) şi că fericirea nu e o destinaţie.

 

Fericirea e o stare de a fi. E un mod sănătos de a gândi şi de a privi lucrurile. E necesar să ajungi la o inteligenţă emoţională superioară pentru a-ţi găsi fericirea în interior.

Multe persoane pentru că privesc în sus, la bogăţia materială a altora, cred cu tărie că pot fi fericite doar dacă au mulţi bani. Dar hainele scumpe de pe tine nu te vor face niciodată fericit dacă în tine există o rană sufletească, şi nici nu te vor face om dacă nu eşti. Nu te vor face mai bun, mai demn de respect. Opulenţa şi luxul nu vor putea să înlocuiască niciodată lucrurile simple, iubirea, prietenia, bunătatea şi simplitatea care reprezintă o delicateţe sufletească. Un exemplu bun sunt copiii, care indiferent că au mulţi bani sau nu, sunt fericiţi şi se bucură de viaţă. Pentru că sunt nealteraţi de mizeriile şi ambiţiile oamenilor.

Bogăţia unui om stă ascunsă în sufletul lui

Asta nimeni nu va putea să i-o ia niciodată. În final, rămâi doar tu cu tine, cu ce ai înţeles, cu ce ai învăţat, cu ce ai trăit, fără nimic altceva.

De mult, am citit o povestioară frumoasă şi vindecătoare. Doi bătrânei bolnavi stăteau în acelaşi salon de spital. Unul stătea în patul de lângă fereastră. Celălalt stătea la perete. Cel din urmă nu putea privi pe geam pentru că trebuia să stea întins pe spate tot timpul şi nu se putea ridica din pat. De aceea, era nefericit că nu poate privi şi el pe fereastră. Nu putea vedea minunăţiile naturii şi îi era dor să vadă cum e dincolo de zidurile reci ale spitalului. Îi părea rău că nu era şi el în patul de lângă fereastră.

Omul de lângă fereastră obişnuia în fiecare zi să-i povestească ce vede pe geam. Celălalt bătrânel trăia pentru clipele în care i se povestea cu atâta însufleţire, asculta cu drag cum lumea din afara spitalului prindea viaţă. Îşi imagina că e acolo, afară, unde e viaţa reală. De la fereastră puteai vedea un parc şi un lac splendid. Lebedele se plimbau liniştite pe apa în care se reflecta soarele şi cerul, copiii se jucau în parc, îndrăgostiţii se plimbau ţinându-se de mână, atâtea flori, în culorii vii, fluturi, păsări, crengile copacilor dansând în adierea vântului… în depărtare, la orizont, se vedea oraşul. Bătrânelul de la geam descria în detalii toate minunăţiile văzute, în timp ce omul din cealaltă parte a camerei închidea ochii şi vedea imaginar peisajul.

Într-o zi, bătrânelul de la fereastră nu s-a mai trezit. Asistenta a găsit corpul neînsufleţit al omului. Bătrânelul de lângă perete a întrebat asistenta dacă poate fi mutat în patul de lângă fereastră. Femeia l-a mutat şi după ce s-a asigurat că stă confortabil, l-a lăsat singur. S-a sprijinit cu greu într-un cot pentru a vedea lumea reală din afara spitalului. A dat de un perete gri… bătrânelul nu înţelegea, aşa că a întrebat asistenta dacă acel perete a fost mereu acolo. Asistenta i-a răspuns: “peretele a fost mereu acolo. Prietenul dvs. era orb şi nu avea pe nimeni. M-am bucurat atât de mult că aţi devenit prieteni! Cred că vă spunea toate acele poveşti pentru a vă încuraja.”

Pentru un om care nu are ce să mănânce, fericirea e o bucată de pâine. Pentru un om însetat, fericirea e un pahar cu apă. Pentru un om înstărit, fericirea poate fi o porţie cu icre negre şi un pahar de Moet, pentru el o bucată de pâine nu reprezintă nimic. Un om care trebuie să meargă mult pe jos sau să urce multe scări, se plânge că a obosit. Un om fără picioare, ar da orice pentru o zi în care să se plimbe pe acel drum şi să urce acele scări. 

Fericirea e relativă. Pentru fiecare om înseamnă altceva. Un om poate să ne pară mai fericit decât suntem noi, dar noi nu ştim ce înseamnă fericirea pentru el, nu ştim ce îi lipseşte. Nici el, la rândul lui, nu vede că ce are el, înseamnă fericirea supremă pentru alt om.

Dacă ne uităm la oamenii care au ceea ce nouă ne lipseşte, ne condamnăm singuri la nefericire

Căci fiinţa umană este înclinată să invidieze şi să fie egoistă. Dar dacă privim la oamenii mai nefericiţi decât noi, care ar da orice să aibă ce avem noi, lucruri pe care le considerăm fireşti şi nu daruri, căci ne-am obişnuit să le avem, atunci vom şti să ne regăsim fericirea pierdută. Să fim mulţumiţi cu ce avem.

FOTO: Bogdan Cotigă

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy