Cine are dreptate, Badea sau Huidu?

Am înțeles din declarațiile oficiale că Traian Băsescu s-a întâlnit cu Obama pentru chestiuni legate de securitate. Nu mă miră: de asta se ocupă el peste hotare, pe unde se duce. Washington, Anvers, securitate.

Nu înțeleg de ce s-ar bășica UNPR dacă un membru tânăr (nicio aluzie) al partidului ar fi surprins în poze explicite, gol pușcă. Doar sunt colegi cu Igaș, ministrul care dorea să vadă sânge în instalație.

Cine are dreptate în disputa dintre Badea și Huidu? Habar n-am, dar nu pentru dreptate mă uit la ei, ci ca să mă amuz. Asta înseamnă că țin cu Badea, fără ezitare. În primul rând, nu s-a dat încă o lege care să-mi interzică să fiu subiectivă, așa că pot declara că Badea îmi place mai mult. În al doilea rând, Badea mă distrează zilnic, nu săptămânal, așa că are oricum de 5 ori mai multă dreptate ca Huidu.

În Gândul, Lelia Munteanu îl ceartă pe Ponta, că nu s-a abținut să îl înjure pe Băsescu, aflat la Washington. Corect? Corect! Da de atâta corectitudine din asta, politică, alde Pinalti mai scot câțiva deputați din joben. Pardon, din pungă.

Gândul se bucură, odată cu Băsescu, care spune că Oabama a promis să ridice vizele. Din nou corect: o să le ridice așa de sus, că doar Ghiță Mureșan o să le mai ajungă. Cât despre primarul din Deveselu, care o să-i întâmpine pe americani cu fraza ”Welcome to America”, și aici au nimerit-o. Deveselu e un fel de  Americă, mai precis Sud-Vestul Sălbatic.

Hotnews prezintă un video în care apar soldați sirieni trăgând cu pușca în 13 măgari. Pe președintele Bashar al-Assad l-au ratat. De asemenea, sunt citați experți ruși care sfătuiesc Moscova să răspundă la scutul american cu o desfășurare impresionantă de racheta Bulava ș.a.m.d. În traducere, asta s-ar citi cam așa: ”Ia-l de pe mine, că-l omor!”.

Senatorul Voicu, în Evenimentul Zilei: Sunt singurul senator al Opoziției din Europa care a fost arestat! Deci, avea dreptate Băsescu, când spunea că vor apărea Statele Unite ale Europei. Și PSD e tot în opoziție, în Statele astea.

EvZ mai scrie și că ”Românul care a demonstat că e genial în 2 minute, va concerta în Capitală”. Tipul a ajuns în finală la Norvegienii au talent, ții minte? Nu știu câți spectatori va avea la primul concert, dar știu câți vor fi la al doilea. Unul singur: Costel Busuioc. O să vină de curiozitate, să se convingă de faptul că geniile televiziunilor din dispora cântă cu sala goală, în țară.

Jurnalului Național i s-a aprins beculețul:”România merge spre pana prostului”. Un expert în energie avertizează că va veni momentul în care o să apăsăm comutatorul și n-o să se mai aprindă lumina. Articolul e bun, dar trebuie să îți atrag atenția la titlu. De ce se spune pana prostului? Fiindcă prost e șoferul, nu mașina care rămâne fără benzină. În cazul nostru, căpitanul de vapor.

Prostia nu se ia. Dovadă, Lucian Davidescu, coleg cu Tristian Tâmpeanu la România Liberă, dar care, totuși, scrie un editorial ok, despre catastrofa previzibilă a managementului privat. În Rl se mai oferă un pont: în scurtă vreme, la noi va fi criză de muncitori calificați. Sunt sigură că toți muncitorii calificați vor citi articolul și vor renunța să mai plece în Germania sau Spania.  Dar, până la ziuă, beția o să le treacă.

Cât despre știrea care spune cum poate virusul HIV salva viața unui bolnav cu cancer...n-am citit-o, e veche, din anii 90. Încă de atunci circula bancul cu moșul care vrea SIDA, fiindcă a auzit că poți trăi 20 de ani cu HIV. De cancer, se știe, te cureți mai repede.

Click! a aflat ce femei fac sex din prima seară: cele durdulii și proaste. Nu-mi dau seama de ce. Dacă sunt durdulii, atunci e normal să se repeadă, fiindcă știu că nu va mai exista o a doua seară. Dar, dacă sunt și proaste, de unde știu? Fără nicio legătură cu știrea asta, mi-am adus aminte de Oana Roman. Aș porecli-o Călugărița, fiindcă îmi pare capabilă  să-și devoreze partenerul, după sex. În schimb, Claudiu Mirică, plecat în Franța, o vrea înapoi pe Catinca Roman. Treaba lui, să-i trăiască franțuzoaica!

Alina Vasile scrie în Adevărul despre ce zice Patriciu. Normal, unde ai vrea să scrie, în Click? Acolo e locul lui Borcea și Truică. Omul de afaceri s-a declarat convins că există interese pentru a transforma teritoriile mai puţin dezvoltate ale UE în teritorii de ocupaţie.  Niște povești, e drept, dar oricum sunt mai interesante decât editorialul lui Cartianu. Ceea ce, iarăși, este normal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel