Chirurgul Mihai Lucan, vizat de percheziții DIICOT

Miercuri dimineață au avut loc percheziții la o clinică medicală din Cluj. Sunt vizate persoane suspecte de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii DIICOT fac cinci perchezitii la Cluj, una fiind la o clinică medicală privată, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de de delapidare cu consecinte deosebit de grave. Una dintre percheziții a avut loc la domiciliul chirurgului Mihai Lucan.

„Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări față față de 3 persoane, angajate ale unei clinici medicale din Cluj, prejudiciată în acest caz. Din primele verificări a reieșit că, membrii acestui grup infracțional organizat aveau drept scop însușirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajații acestei unități sanitare, în beneficiul unei alte clinici medicale, entitate prin intermediul căreia aceștia și-ar fi promovat interesele", informează Poliția Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel