CFR Cluj - FCSB Rezultat pentru fotoliul de lider. Derby fără strălucire

CFR Cluj - FCSB Rezultat pentru fotoliul de lider. Meci cu casa închisă
CFR Cluj - FCSB Rezultat pentru fotoliul de lider. Meci cu casa închisă

CFR Cluj - FCSB a fost capul de afiș al etapei. Campioana CFR Cluj a întâlnit vicecampioana FCSB, iar rezultatul și evoluția scorului a fost Live Text pe DC News.

CFR Cluj - FCSB rezultat final


Cele două candidate la titlul de campioană, CFR Cluj şi FCSB, au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, la Cluj-Napoca, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două echipe au riscat puţin, neavând niciun şut pe spaţiul porţii. FCSB şi-a creat două ocazii bune de gol în prima repriză, prin Dennis Man (13) şi Harlem Gnohere (43), dar ambii au fost imprecişi. CFR a avut două bare, prin Vinicius (45+1) şi Thierry Moutinho (85). Campioana en titre, CFR Cluj, păstrează un avans de trei puncte faţă de FCSB după această remiză. CFR e neînvinsă de opt etape, în care a înregistrat cinci victorii şi trei egaluri. FCSB venea după trei victorii consecutive. În sezonul regulat, meciul de la Cluj-Napoca s-a încheiat nedecis, 1-1, iar CFR a câştigat cu 2-0 la Bucureşti.

CFR Cluj - FCSB rezultat final 0-0

REPRIZA a 2-a

min. 89 Iese Teixeira, intră Nedelcu, la FCSB. La CFR Cluj iese Djokovic și intră Hoban.

min. 86 Junior Morais ia galben

min. 85 La o fază de atac care nu anunța nimic, Moutinho șutează de pe partea stângă, din colțul careului, în bara din dreapta lui Bălgrădean, ridicând publicul în picioare.

min. 83 Corner CFR Cluj după o frumoasă incursiune pe partea dreaptă

min. 81 Filip ia cartonaș Galben pentru un fault fără minge la Omrani, undeva la mijlocul terenului.

min. 79 Incursiune viguroasă a lui Tănase care reușește să obțină primul corner pentru FCSB

min. 76 Iese Ghnohere, intră Hora, la FCSB.

min. 69 Iese Coman, intră Moruțan, la FCSB.

min 68 Manea preia pe piept, dar prea puternic din 6 metri și mingea ajunge direct la Bălgrădean

min. 65 Șut Benzar de la peste 40 de metri, dar mingea îl lovește pe Gnohere, aflat la marginea careului

min. 61 Schimbare. Intră Bud, iese Costache la CFR CLuj

min. 60 Șut la poartă de la 40 de matri al lui Coolio, prins ușor de Bălgrădean.

min. 60 Cartonaș galben Camora pentru un fault tare la Filip

min. 52 Cartonaș galben Djokovic pentru un fault la Junior Morais

min. 50 Cristea este faultat de Camora, în terenul clujenilor. Centrează Benzar, dar mingea ajunge până la urmă la Arlauskis.

min. 46 A început repriza

PAUZĂ CFR Cluj - FCSB 0-0

REPRIZA 1

min. 45 Primul corner al partidei. Bate CFR. Deac centrează în careu până la Vinicius, care lovește violent cu capul, dar mingea șterge bara din stânga lui Bălgrădean.

min. 43 Atac ratat al clujenilor care pune pe FCSB contraatac, mingea ajunge la Gnohere, care șutează cu dreptul pe lângă poartă, din lateral dreapta

min. 42 Acțiune de atac palidă a lui Tănase, însă ultima pasă a fost interceptată pe linia careului

min. 39 Fault la Tănase, care este scos în afara terenului

min. 33 Spectatorii au început să fluiere, meciul nefiind spectaculos, ambele echipe părând că așteaptă deja pauza. Nicio echipă nu reșește să iuțească jocul.

min. 27 Iulian Cristea primește cartonaș galben pentru fault

min. 25 Omrani cade după un contact cu Texeira și se cere intervenția medicilor

min. 23: Filip e faultat de Bordeianu la mijlocul terenului. Filip se resimte, dar se ridică de pe gazon destuld e repede.

min. 22 Meciul se joacă pe contre, deși pare un meci liniștit în care grul îl duc mijlocașii, însă nicio echipă nu reușește să se apropie decisiv de careul advers

min. 13 Primul șut sănătos către poartă, Dennis Man, din afara careului, cu piciorul stâng, dar balonul trece uțor pe lângă bara din stânga a porții clujene. Prima mare ocazie

min. 12 Lovitură liberă CFR după un falyt făcut de Tănase

min. 5 Atac al FCSB, dar Cristea scapă mingea în afara careului

min. 1 A început partida

CFR Cluj - FCSB - Cele două echipe vedetă, CFR Cluj și FCSB se întâlnesc duminică, de la ora 21.00, la Cluj Napoca, în marele derby din Play-Off-ul Ligii 1, etapa a 5-a.

UPDATE 1

CFR Cluj - FCSB - Echipele de start:

 

CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Bordeianu - Culio - Djokovic - Omrani, Bud, Deac

FCSB: Bălgrădean - Romario Benzar, Planic, Iulian Cristea, Junior Morais - Teixeira, Lucian Filip - Dennis Man, Florin Tănase, Florinel Coman - Gnohere

 

CFR Cluj - FCSB  - meci cu casa închisă. Conform organizatorilor, derby-ul etapei a 5-a din play-off a generat un interes enorm din partea suporterilor, iar asta se reflectă în cererea de bilete care, spun organizatorii, depășește capacitatea stadionului "Doctor Constantin Rădulescu". 70 de lei a fost prețul pentru un tichet la Tribuna 1 și Tribuna 2.

CFR Cluj - FCSB  - rezultat care contează în lupta directă pentru titlu. "Este un meci important pentru noi, un meci pe care vrem să-l câștigăm. Mergem la Cluj să câștigăm. Sunt încrezător pentru că băieții au arătat o atitudine bună, s-a prezentat foarte bine la antrenament, își doresc foarte mult și asta e lucrul care mă mulțumește. Sunt sigur că mâine vom face un meci bun și vom putea câștigă cele 3 puncte. Întâlnim o echipa bună, campioană en-titre și echipa de pe primul loc, o echipă puternică, experimentantă, cu un antrenor bun. Noi încercăm să ne facem jocul și să câștigăm, asta este lucrul cel mai important" a spus Mihai Teja în conferință de presă de dinaintea partidei cu CFR Cluj.

Citește și: CFR Cluj - FCSB. Dan Petrescu laudă un jucător advers și face o schimbare majoră în echipă

CFR Cluj - FCSB  - probleme de sănătate pentru golgeterul ardelenilor. "A fost o săptămâna normală de pregătire, am avut mai mult timp să pregătim meciul. Mă bucur că toți jucătorii sunt apți. Au început toți antrenamentele. Țucudean s-a antrenat bine, normal, azi chiar a fost unul dintre cei mai buni. Dar șansele sunt mici să joace cu FCSB. Toată lumea speră să fie ocazii multe, dar sperăm să le avem noi pe cele care vor fi. Indiferent de rezultat, mai sunt 5 meciuri. Ați văzut ce s-a întâmplat și în sezonul trecut, în play-off se pot întâmplă foarte multe", a declarat și Dan Petrescu tot la o conferință de presă de dinaintea meciului.

Cei de la FCSB nu se vor putea baza pe Pintilii, iar Mihai Teja a decis să-l ia cu echipa la Cluj Napoca și pe Adrian Stoian. Deși din punct de vedere medical se simțea mai bine, Pintilii și staff-ul roș-albaștrilor au hotărât să nu riște, astfel că jucătorul nu a făcut deplasarea cu echipa.

Citește și: Mihai Teja - avertisment înainte de FCSB - CFR Cluj: Nici să nu vă gândiți 

CFR Cluj - FCSB Echipele probabile:

 

CFR: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Djokovic, Bordeianu, Deac - Omrani, Bud, Păun
Antrenor: Dan Petrescu

FCSB: Bălgrădean - Benzar, Planic, Cristea, Morais - Filip, Nedelcu - Man, Tănase, Coman - Gnohere
Antrenor: Mihai Teja

CFR Cluj - FCSB  - Echipa lui Gigi Becali a cerut arbitri străini pentru jocul cu ardelenii, dar FRF a refuzat, astfel că meciul din această seară va fi condus la centru de Istvan Kovacs, "talismanul ardelenilor". Acesta va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu și Mircea Orbuleț. Arbitru de rezervă va fi Marcel Bîrsan.

Este a treia întâlnire directă dintre cele doua echipe, în actualul sezon. Dacă în turul campionatului meciul a fost egal, 1-1, în retur, pe Național Arena, CFR Cluj a învins-o pe FCSB cu 2-0. Acesta a fost ultimul meci al lui Nicolae Dică pe banca roș-albaștrilor.

CFR Cluj - FCSB  - Echipa din Gruia este neînvinsă în play-off şi are şapte meciuri la rând fără eşec în campionat. Trei puncte le despart pe cele două echipe înaintea derby-ului de duminică, FCSB având astfel ocazia să egaleze campiona la puncte, în cazul unei victorii, indiferent de maniera acesteia.

Citește și: EXCLUSIV CFR Cluj - FCSB, derby cu sau fără Pintilii. Duckadam: O mare pierdere! Asta e situația!

 

 

 

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26