Ce s-a DESCOPERIT la Compania Aeroporturi Bucureşti. Corpul de control al premierului, RAPORT către Curtea de Conturi

Corpul de control al premierului a găsit date controversate la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Astfel, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a realizat doar 4% din investiţiile programate în anul 2018 şi 11% din cele planificate pentru 2019, potrivit unui raport al Corpului de control al primului-ministru (CCPM).

Documentarea a vizat perioada 1 ianuarie 2018 - prezent şi a avut ca obiective verificarea respectării prevederilor legale cu privire la atribuirea, încheierea şi derularea contractelor de achiziţie la nivelul entităţii şi verificarea altor aspecte considerate relevante sau care au făcut obiectul unor petiţii transmise CCPM, se arată în sinteza raportului, postată pe site-ul Guvernului.

CNAB, doar 4% din investiţiile programate în 2018

Astfel, în anii 2018 şi 2019, la nivelul CNAB S.A. a fost înregistrat un grad de realizare a programelor de investiţii de 4,31%, respectiv de 11,67%. De asemenea, un grad de realizare foarte scăzut a fost înregistrat la capitolul 'lucrări de investiţii', de 1,35%, în anul 2018, şi de 2,46%, în anul 2019.

'Astfel, cea mai mare parte a obiectivelor/proiectelor conţinute în Programele de investiţii, din această perioadă, nu au fost realizate sau au fost realizate parţial, principalele cauze identificate fiind:

programarea unor obiective de investiţii fără a exista o strategie de prioritizare coerentă şi asumată la nivelul companiei;

întârzieri în elaborarea şi aprobarea Referatelor de necesitate pentru unele lucrări şi/sau proiecte aferente investiţiilor;

aprobarea tardivă a bugetelor de venituri şi cheltuieli aferente exerciţiilor bugetare', susţin reprezentanţii Corpului de control.

Alte motive pentru care nu au fost realizate investițiile

Alte motive pentru care nu au fost realizate investiţiile sunt: programarea nerealistă a obiectivelor de investiţii în raport cu capacitatea de realizare şi/sau timpul necesar de realizare al acestora, coroborată cu necesităţile operaţionale; programarea de către companie a unor investiţii fără a respecta propriile planuri de măsuri asumate sau termenele acordate de terţe entităţi de reglementare.

Totodată, în ceea ce priveşte unele contracte privind prestarea serviciilor de curăţenie şi salubrizare, precum şi de întreţinere şi reparaţii, firmele respective nu au respectat caietele de sarcini. Corpul de control a găsit nereguli şi la unele contracte privind achiziţiile publice, precum şi la modificarea, derularea şi încetarea unor contracte de asociere în participaţiune încheiate de CNAB.

Raport trimis către Curtea de Conturi

'Lipsa procedurilor de acordare a primelor cu caracter excepţional sau a altor stimulente de această natură, care să cuprindă criterii privind acordarea acestora, este susceptibilă a genera discriminare, demotivare şi climat de muncă conflictual sau marcat de o satisfacţie redusă legată de sistemul de compensaţii şi beneficii, aspecte de natură a influenţa negativ activitatea economică a companiei', se mai arată în sinteza raportului.

Nota de informare întocmită în urma verificărilor a fost transmisă către Curtea de Conturi a României, spre informare şi valorificare, precum şi către entitatea verificată şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, spre analiză şi valorificare, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel