Ioana Șandru, doctor în Psihologie, consilier școlar, lector universitar, a fost invitată la emisiunea „DC Edu", de pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici, unde a vorbit despre violența în școală și rolul unui consilier școlar.
În cadrul emisiunii moderate de Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului, Ioana Șandru a explicat de ce există atât de multe cazuri de violență în școli.
„De la bullying la violență nu este decât un pas. Ce mijloace de combatere a violenței avem? Violența se manifestă în toate sensurile, între toți actorii educației, între elevi, între elevi și profesori, între profesori și elevi, între elevi și părinți și chiar între părinți. Nu sunt rare cazurile de conflicte între părinți, ajungându-se la vorbe urâte și chiar la confruntări fizice. De ce atâta violență? Suntem o societate violentă? Preluăm modele din societate, din lumea în care trăim?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Ne naștem cu un procent de violență, poate că suntem mai impulsivi și acest lucru este susținut de anumite teorii. Este și în societate foarte multă violență, se învață prin imitație. Vedem pe toate rețelele sociale mesaje violente.
Trebuie să-i învățăm să gestioneze aceste emoții negative, de tensiune, de frustrare, de porniri pentru a-și face singuri dreptate, pentru a înțelege că există și alte căi de mediere, de a accepta, de a fi tolerant, de a asculta, de a fi asertiv.”, a spus Ioana Șandru.
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
„Ce face un consilier școlar când se confruntă cu astfel de cazuri? Bate la ușa cabinetului dumneavoastră un elev care a devenit victima acestor acte?”, a întrebat Sorin Ivan.
„Deja avem niște proceduri și acest caz se înregistrează. S-au creat și chestionare prin care copiii, într-o clasă, într-un grup școlar, raportează felul de violență, dacă este la adresa lor, dacă ei intre ei își exprimă această formă de violență sau autoritate. Merg la consilieri pentru a afla, a înregistra, această situație. Încercăm să lucrăm pe partea de încurajare a relaxării și a gestionării emoțiilor și micșorarea conflictului, gestionarea lui, astfel încât să facă față din nou dialogului sau să intre în mediul în care el se simte exclus, neliniștit sau abuzat.
Este inclusă echipa de Comisie anti-bulying. Este anunțat și directorul, este implicat și un membru din DGASPC. Aceste proceduri sunt raportate mai departe. Avem și colaborare cu Poliția împreună cu care am creat niște videoclipuri, niște filmulețe prin care, la clasă, putem face prevenție.
Prin studiile de caz selectate putem să intrăm în aceste roluri: agresori, victima, să înțelegem care sunt emoțiile, să înțelegem care sunt pozițiile, reacțiile care trebuie gestionate astfel încât să nu se ajungă la violență. Se poate și altfel, nu prin lovire, umilire, ci prin acceptare și asertivitate. Un răspuns nici agresiv, nici pasiv, cât să nu-l lovească sau să strice starea de bine a cuiva.”, a spus Ioana Șandru la emisiunea „DC Edu", de pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu