Canonizare în Biserica Catolică, pe 15 mai 2022

Charles de Foucauld  Foto: Vatican News
Charles de Foucauld Foto: Vatican News

Călugărul şi pustnicul francez Charles de Foucauld, care a murit în 1916 în deşertul Sahara din sudul Algeriei, va fi canonizat de Biserica Catolică pe 15 mai 2022 alături de alte şase persoane declarate 'binecuvântate', a anunţat marţi o congregaţie de la Vatican, informează AFP. 

În luna mai, un consistoriu ordinar (reuniune a cardinalilor catolici) prezidat de papa Francisc a confirmat că fostul călugăr francez va face parte dintr-un grup de şapte 'binecuvântaţi' care urmează să fie proclamaţi sfinţi. Dar, din cauza incertitudinilor provocate de pandemia de coronavirus, data canonizării lor nu a fost anunţată. Suveranul pontif a decis în cele din urmă că această ceremonie va fi organizată pe 15 mai 2022, a anunţat Congregaţia vaticană pentru cauzele sfinţilor într-un comunicat.

Ceremonia va avea loc în Piaţa Sfântul Petru din Roma, în prezenţa unor credincioşi veniţi din lumea întreagă. Născut pe 15 septembrie 1858 la Strasbourg într-o familie bogată, vicontele Charles-Eugene de Foucauld, devenit orfan la vârsta de şase ani, a fost crescut de bunicul lui pe linie maternă, colonel în armata franceză.

După studii efectuate la Şcoala militară Saint-Cyr, a dus o viaţă dezorganizată, înainte de a se consacra unei existenţe dedicate credinţei şi evanghelizării prin puterea exemplului, propovăduind credinţa catolică mai întâi în rândul călugărilor trapişti din Siria, în Palestina, şi devenind apoi pustnic în mijlocul triburilor de tuaregi din regiunea algeriană a deşertului Sahara la începutul secolului al XX-lea.

A devenit un nume de referinţă în universul cunoştinţelor pe care occidentalii le aveau despre aceşti nomazi, redactând în special un 'Dicţionar tuareg-francez, în dialectul Ahaggar', care se bucură de o mare autoritate şi în zilele noastre. Charles de Foucauld a lăsat în urma lui numeroase texte, mai ales scrisori adresate rudelor şi prietenilor apropiaţi, precum şi mai multe 'caiete' care conţin cugetările sale despre viaţa de zi cu zi.

A murit asasinat în 1916 în Tamanrasset, în sudul deşertului algerian. Procesul de beatificare care îl vizează pe Charles de Foucauld a început în anii 1930 şi el a fost declarat 'binecuvântat' în 2005 de papa Benedict al XVI-lea, după ce Vaticanul a acceptat că rugăciunile fostului călugăr francez au ajutat o femeie italiană să se vindece de o formă incurabilă de cancer osos.

Un al doilea miracol i-a fost atribuit de Vatican şi a deschis calea către canonizarea sa: povestea insolită a unui tânăr dulgher din Saumur, un oraş din vestul Franţei, care a supravieţuit în 2016 unei căderi de la înălţimea de 15 metri, în pofida faptului că abdomenul său a fost străpuns de o stinghie a unei bănci.

Charles de Foucauld este considerat un pionier al dialogului interreligios şi a inspirat înfiinţarea mai multor congregaţii religioase, precum Micii Fraţi ai lui Iisus şi Micile Surori ale lui Iisus. Printre cei şapte 'binecuvântaţi' care vor fi canonizaţi pe 15 mai 2022 se află şi află şi preotul francez Cesa de Bus, fondatorul congregaţiei Părinţii Doctrinei Creştine, născut pe 3 februarie 1544 la Cavaillon şi decedat pe 15 aprilie 1607 în oraşul Avignon.

Acest preot provensal a militat pentru o reconsolidare a creştinismului în sudul Franţei, străbătând în lung şi în lat zonele rurale, într-o epocă marcată de începuturile Reformei protestante. Biserica Catolică beatifică şi sanctifică destul de frecvent persoane ale căror fapte sunt considerate un model de virtute creştină, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy