Campionat European de Gimnastică la București în 2017

Concursul ar urma să se desfăşoare în noua Sala Polivalentă, ce urmează să fie construită în Complexul Sportiv Naţional Lia Manoliu din Bucureşti. Clujul, cu noua Sala Polivalentă, ar fi a doua opţiune dacă lucrările pentru construirea arenei din Bucureşti întârzie să înceapă.

Campionatul European din 2017, programat a se desfăşura între 10 şi 16 aprilie, va fi mixt, feminin şi masculin, peste 700 de sportivi urmând să participe. Bugetul pentru organizarea competiţiei va depăşi un milion şi jumătate de euro, sumă ce urmează a fi adunată de la  forul de specialitate, sponsori şi fonduri bugetare, scrie prosport.ro.

  • 12.000 de locuri ar urma să aibă noua Sala Polivalentă din Bucureşti.

Sala de competiţie trebuie să aibă lângă ea sală de încălzire, loc unde îşi vor face încălzirea sportivii ce intră  în concurs şi şase spaţii de lucru, trei pentru antrenamentele fetelor şi trei pentru cele ale băieţilor.

Citește și: CAMPIONAT EUROPEAN GIMNASTICĂ ROMÂNIA. Ce spune EMIL BOC 

Adrian Stoica"Nu aş vrea să ne facem de ruşine că nu avem o sală în care să organizăm competiţia"

"Faptul că vom organiza un Campionat European înseamnă o recunoaştere a ceea ce a făcut România în gimnastica mondială, dar este şi o responsabilitate mare pentru noi pentru că nu este o organizare uşoară. Deja putem vorbi de o responsabilitate colectivă pentru cei care trebuie să termine sala în timp util. O să mă întâlnesc săptămâna viitoare cu primarul Sorin Oprescu, să facem un plan, să stăm de vorbă cu toţi factorii de decizie. Eu am prezentat varianta Bucureşti, nu aş vrea să ne facem de ruşine că nu avem o sală în care să organizăm competiţia. Aşteptăm să vedem când se bagă prima lopată!", a declarat Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.

Gabriela Szabo: "Vom face culoar de luni spre domnul Oprescu."

"E o veste uriaşă pentru tot sportul românesc şi mai ales pentru gimnastică. E ceva nemaipomenit că vom organiza o asemenea competiţie după foarte mulţi ani. Acum am vorbit  cu domnul Adrian Stoica şi de luni vom face culoar spre domnul primar Sorin Oprescu pentru a urgenta începerea lucrărilor la noua Sală Polivalentă", a declarat ministrul MTS, Gabriela Szabo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel