Bobby Păunescu: Va fi un alt război, de lungă durată, și care nu se va termina odată cu retragerea lui Vladimir Putin

Vladimir Putin
Vladimir Putin

„Există o rețea pro-Putin, extraordinar de mare, în lume, alimentată cu bani”. 

Declarația îi aparține regizorului Bobby Păunescu. Acesta a vorbit despre rusofilii care s-au bucurat de bani prin susținerea regimului de la Kremlin. Bobby Păunescu spune că avem de dus o luptă grea cu rețeaua pro-Putin care se întinde peste tot în lume.

„Există o rețea pro-Putin, extraordinar de mare, în lume, alimentată cu bani. Sunt peste tot oamenii ăștia. Au continuat povestea după Războiul Rece. (...) Avem de luptat cu două lucruri foarte puternice: în primul rând, partea de război la care Rusia nu are cum să egaleze sprijinul umanitar NATO, dar și sprijinul militar. Dar mai este un aspect. Al doilea război, care va fi de lungă durată, și care nu se va termina odată cu retragerea lui Vladimir Putin sau odată cu câștigarea de către Vladimir Putin este altul. Este vorba de acești oameni care au făcut foarte mulți bani și bravo lor dacă i-au făcut corect, dar dacă i-au făcut corect de ce ar avea vreo problemă să-i vedem și noi, să fie la vedere. Ei stau ascunși. Ultimul raport arăta mulți bani transferați din România către exterior, în special pe căi cunoscute de către oligarhii ruși. Aceștia, când au plecat din Rusia, prima dată s-au oprit în România, apoi au plecat mai departe. Erau niște petreceri foarte mari la care participau prin hotelurile din România, cel puțin așa am văzut pe niște imagini. Or fi fost trucate, nu știu”, a spus Bobby Păunescu la B1 TV.

În altă emisiune recentă, regizorul spunea că românii care au fost de partea lui Vladimir Putin au pierdut. Era lor s-a terminat. 

„Suntem o țară foarte bogată, dar oamenii sunt foarte săraci. Acest lucru a fost programat, probabil, de ruși, de cine vreți dumneavoastră, dar a fost făcut cu români care acum trăiesc cu hoteluri prin Austria, Monaco. 

Și mai am un mesaj foarte important de transmis, cine vrea să-l asculte, cine nu, să schimbe canalul: Cei care se simt vinovați să facă un pas în spate cât mai rapid și să oprească orice fel de intimidări! Ați pierdut! Ați pierdut, mai spun o dată! Războiul dumneavoastră nu mai are susținere. Generația dumneavoastră, al celor care ați vrut răul României, al celor care ați fost cu rușii mână în mână, a pierdut. Ei reprezintă ce condamnă acum o lume întreagă. Ați susținut o politică pe care a susținut-o și Vladimir Putin. Mare atenție pentru că lucrurile pot scăpa de sub control”, a zis regizorul Bobby Păunescu, la B1 TV, într-o altă emisiune recentă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel