Băsescu îi face cadou de Crăciun lui Valeriu Turcan postul de consilier prezidențial

VALERIU TURCAN
VALERIU TURCAN

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a fost numit consilier prezidenţial, decretul semnat în acest sens de către preşedintele Traian Băsescu intrând în vigoare la 1 ianuarie 2011.

Turcan a fost, până în prezent, consilier de stat la departamentul Comunicare publică din Preşedinţie, fiind purtător de cuvânt al şefului statului. Valeriu Turcan va fi, în continuare, purtător de cuvânt al şefului statului. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, pe 22 decembrie, un decret prin care Valeriu Turcan este numit consilier prezidenţial, începând din 01 ianuarie 2011.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Preşedinţiei, consilierii prezidenţiali au rang de ministru, iar consilierii de stat au rang de secretar de stat. Fostul purtător de cuvânt al Preşedinţiei, Adriana Săftoiu, a fost consilier prezidenţial.

Turcan a fost purtător de cuvânt al preşedintelui în campania pentru referendumul de suspendare a şefului statului. De asemenea, Turcan a făcut parte, în 2009, din staff-ul de campanie al candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu. Valeriu Turcan a fost decorat de Traian Băsescu pentru contibuţia la strategia de comunicare a Summit-ului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel