Bacalaureat - sesiunea a doua: Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin proba la Limba maternă

FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine luni proba la Limba şi literatura maternă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat. 

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, probele de evaluare a competenţelor (lingvistice şi digitale) au fost echivalate/recunoscute în perioada 7 - 11 august. Primele rezultate vor fi afişate în format anonimizat în data de 25 august, până la ora 12,00.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 18,00, atât în format standard/letric, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (26 - 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august. În zilele prevăzute pentru desfăşurarea probelor scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi. Nota minimă de promovare - pentru fiecare probă - este 5, iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6. 

Vezi și - Bacalaureat - sesiunea a doua: Peste 18.000 de candidaţi au susţinut proba la alegere a profilului. Câți au fost eliminați

Amintim faptul că peste 18.000 de candidaţi au susţinut vineri proba la alegere a profilului şi a specializării din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, 20 dintre aceştia fiind eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Conform Ministerului Educaţiei, proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului naţional de Bacalaureat s-a desfăşurat vineri cu participarea a 18.554 de candidaţi, dintr-un total de 22.239 înscrişi.

Nu s-au prezentat 3.665 de candidaţi, iar 20 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Subiectele şi baremul de corectare au fost publicate la ora 15,00 pe site-ul de profil, conform procedurii. Ultima probă scrisă din această sesiune - Limba şi literatura maternă - proba E.b) - va avea loc luni, 21 august. Primele rezultate vor fi afişate în data de 25 august (până la ora 12,00) pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel