Aquafaba înlocuitor pentru ouă - care este cea mai sănătoasă variantă

Scutaru Cristina / 22 iul 2019 / 16:30 Salveaza PDF Comentarii
ou
Descriere foto: ou

Aquafaba este o variantă sănătoasă care înlocuiește oul.

Aquafaba este lichidul care rămâne după ce fierbi năutul sau fasolea. De asemenea, lichidul rămas după ce ai scurs o conservă de năut este aquafaba pe care o poți folosi în multe preparate. Aquafaba este atât de apreciată pentru că are calități asemănătoare cu cele ale albușului de ou atunci când este folosită la prăjituri.

Aquafaba poate fi folosită în prepararea unor alimente precum maioneză, înghețată, tort, macarons, clătite sau burgeri vegetali. Desigur, este foarte utilă pentru persoanele care nu doresc să mănânce ouă (de exemplu, din motive etice sau religioase) sau pentru cei care nu pot consuma din cauze ce țin de sănătate (de exemplu, persoanele cu alergii).

Lichidul din conserva de năut sau aquafaba se bate cu mixerul și astfel se obține o textură asemănătoare cu cea a albușului bătut.

Din punct de vedere nutrițional, aquafaba nu poate fi comparată cu oul deoarece compoziția sa este complet diferită, atât calitativ, cât și cantitativ. Pentru a vă face o idee, cantitatea de proteine este de zece ori mai mică decât cea a ouălor.

Cea mai sănătoasă variantă

 

Aquafaba se obţine prin fierberea năutului. Boabele de năut fiert se pot folosi la diverse reţete, iar apa care rămâne este aquafaba. Se poate folosi și apa care rămâne din conservele de năut fiert, dar nu este o variantă foarte sănătoasă. De ce? Pentru că unele mărci de conserve pot conţine conservanţi, sare sau zahăr adăugate.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27