Ape tulburi la Antwerp: Lui Boloni i s-a găsit înlocuitor

Ladislau Boloni este sub o presune imensă la Antwerp, după rezultatle slabe din ultimele etape.

Marc Wilmots, fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Belgiei, acum pe banca reprezentativei Iranului, ar putea fi noul antrenor al echipei Royal Antwerp în locul românului Ladislau Boloni, scrie cotidianul Het Nieuwsblad, preluat de Agerpres.

Marc Wilmots a preluat în urmă cu jumătate de an naţionala Iranului, însă pare aproape să pună capăt acestei experienţe, nu din cauza rezultatelor obţinute de echipă, ci fiindcă nu şi-a primit banii la timp. Tehnicianul belgian ar vrea să-şi rezilieze contractul şi aşteaptă răspunsul federaţiei iraniene.

În vârstă de 50 de ani, Wilmots a condus selecţionata Belgiei între 2012 şi 2016, iar apoi pe cea a Cote d'Ivoire, în 2017. Potrivit Het Nieuwsblad, Wilmots ar putea antrena în Belgia în cazul în care Antwerp ar renunţa la Ladislau Boloni.

Antwerp, rezultate sub așteptări

Românul o pregăteşte din vara lui 2017 pe Antwerp, cu care a avut rezultate bune, însă echipa are în ultima perioadă rezultate sub aşteptări. În clasament, gruparea flamandă este acum pe locul 7, cu 21 de puncte, având un meci mai puţin disputat.

În revista Sport/Foot Magazine, fostul internaţional belgian Marc Degryse a estimat că "Ladislau Boloni a pierdut controlul la Antwerp".

"Spre deosebire de Genk (echipa la care joacă Ianis Hagi - n. r.), Antwerp este obişnuită să conducă pe tabela de scor, dar risipeşte acest avantaj. Este ciudat cu un antrenor atât de organizat. Clubul acesta trece prin prima sa criză de când a revenit în prima divizie, iar când ştii ce ambiţie uriaşă au şefii săi, te gândeşti că asta nu poate continua, că există riscul să fie luate decizii drastice. Lui Boloni îi place să provoace conflicte în cadrul lotului, este un fel de a proceda care poate fi apărat, dar când un Lior Refaelov se regăseşte pe bancă, când un Sinan Bolat nu reuşeşte să nu ia gol, înţelegi că nu aceşti doi oameni de bază vor readuce liniştea", a scris Degryse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel