ANM, prognoza meteo. Temperaturi ridicate pentru săptămâna viitoare. Când se răcește vremea

ANM, prognoza meteo
ANM, prognoza meteo

Meteorologii anunță temperaturi ridicate pentru săptămâna viitoare. Află, în rândurile ce următoare, când se răcește vremea.

Temperaturile se mențin ridicate în prima jumătate a săptămânii viitoare, fiind anunțate cu până la 8 grade mai mult decât normalul perioadei. Valorile vor coborî în a doua jumătate a săptămânii, când temperaturile vor fi apropiate sau chiar sub cele normale pentru această dată.

„În mod normal, acum ar trebui să avem cam 22 de grade, așadar, avem cu 5 până la 7-8 grade mai mult decât în mod normal", a spus, pentru Mediafax, reprezentantul ANM. Începând cu cea de-a doua jumătate a săptămânii, temperaturile vor avea tendința să scadă, mai spune meteorologul. Scăderile de temperatură se vor întregistra pentru început în vest, nord, centru, după care și în restul țării.

A doua jumătate a săptămânii aduce, însă, o vreme puțin mai răcoroasă, cu temperaturi apropiate sau ușor sub cele normale pentru această perioadă.

Reprezentantul ANM a mai precizat că săptămâna va debuta cu o vreme caldă, luni înregistrându-se temperaturi de la 21 de grade în estul Transilvaniei, până la 32 de grade în Lunca Dunării.

„Ploi vor fi mai ales după-amiaza și seara, local în vest, nord și centru, în rest, vreme bună. Vânt vom avea la munte, în special pe creste mai intens, dar pe suprafețe mici și în restul teritoriului, adică în zonele mai joase, cu precădere în Crișana, Maramureș, în general în interiorul Arcului Carpatic. Pe creste, vântul poate depăși 70-90 km/h", spune meteorologul.

Marți, vremea se va menține frumoasă, însă vor scădea puțin temperaturile. Atunci se vor înregistra, potrivit reprezentantului ANM, între 18-19 grade în estul Transilvaniei și prin Maramureș, și 30 de grade în Lunca Dunării. De asemenea, ploile vor ocoli întreaga țară pe tot parcursul zilei de marți.

Miercuri, temperaturile se vor afla din nou într-o ușoasă creștere comparativ cu ziua de marți. Cele mai puține grade în termometre se vor înregistra pe litoral, între 20 și 22 de grade Celsius. În restul țării vor fi peste 22 de grade, chiar până la 32 în Lunca Dunării.

„În prima parte a zile de miercuri nu vor fi ploi, după care încet, acestea se vor înmulți în Banat, Crișana, Maramureș și parțial în Transilvania", informează meteorogolul de serviciu.

În București nu se vor înregistra ploi în următoarele trei zile, cerul va fi mai mult senin, cu mențiunea că poate, din când în când se vor acumula nori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel