”Nu voi intra în corul celor care discută și rediscută atitudinea doamnei ministru Oana Țoiu relativ la vizita celor doi foști prim miniștri la Beijing.
Nu intru pentru că nu merită să risipesc energie când lucrurile sunt, din punctul meu de vedere, atât de clare: doamna Oana Țoiu este omul nepotrivit, într-un moment nepotrivit, într-un loc nepotrivit. Nu își mai au rost comentariile.
Ceea ce vreau să spun se referă la starea diplomației românești.
Ca urmare a perioadei Iohannis, Cîțu, Ciucă, Ciolacu avem azi o diplomație care suferă din două puncte de vedere. Primul este lipsa de inițiativă și personalitate, cel de-al doilea este lipsa uneia dintre cele mai importante direcții ale sale: diplomația economică.
În ultimii zece ani, diplomația românească a decăzut atât de mult încât a reușit să transforme România într-un NIMENI al politicii și diplomației europene și mondiale. România nu mai contează pe harta diplomatică a lumii, nu este invitată la reuniuni importante pentru zona în care trăim, nu este consultată ca membru al UE în raport cu politicile europene, nu mai este considerată o democrație autentică, nu este recunoscută ca un actor important european al conflictului ucrainean deși are cea mai lungă frontieră cu acea țară. Liderii europeni, unii chiar din proximitatea noastră au avut deja discuții cu președintele Trump, noi încă ”negociem” o ipotetică întâlnire, poate la anul. În timp ce unii dintre vecinii noștri sunt primiți la Washington cu covor roșu, noi suntem primiți cu țuică fiartă la festivalul lupilor de la Chișinău.
Diplomația înseamnă arta relațiilor. România a avut un președinte care relaționa la safari și un ministru de Externe care relaționa pe Facebook prezentând eleganța unei rochii albastre. Acum avem un președinte care pleacă cu copiii și partenera într-o vizită ”cu familia” în Austria și într-o alta ”culturală” la un festival în Republica Moldova. Avem și ministru de Externe dar, așa cum spuneam mai sus, nu merită să comentăm.
Eu consider vizita celor doi foști prim-miniștri la Beijing ca pe un pas spre ieșirea din izolarea în care ne aflăm. Un pas neinstituțional, fără implicare statală dar care pune în evidență importanța relațiilor personale pe care o cere o diplomație eficientă.
Prin prezența lor, România a reapărut pe scena diplomatică. Deși fără funcții și fără mandat, cele două personalități invitate au contribuit la ieșirea României din izolarea în care singuri ne-am băgat. Spre deosebire de alți politicieni importanți care au plătit firme de PR pentru a se lăuda că au fost la Mar-al-Lago și s-au intersectat pe o alee cu Trump, cei doi foști prim-miniștri au fost invitați de guvernul chinez.
Mai este un aspect pe care vreau să-l ating: cum vedem relațiile economice cu China. Avem o viziune pragmatic-economică sau una politico-ideologică?
Personal, nu sunt de acord cu izolarea României pe harta relațiilor comerciale cu statele care „contează” la nivel mondial, atunci când vine vorba despre afaceri și bani.
România nu poate trece cu vederea o mare putere economică, așa cum este China. Nu putem să trăim izolați, doar la nivelul Uniunii Europene. Toate țările europene care au avut o guvernare inteligentă, toate cele care sunt pe lângă noi, precum Ungaria, Polonia, țările baltice, au dezvoltat relații extra comunitare în primul rând cu zona Pacific-China, pentru că acolo există bani, apetit de investiții, intenția de a dezvolta economia în afara granițelor asiatice. România nu se poate izola, nu se poate considera o insulă în care ne ambiționăm să nu avem relații cu China pentru că nu ne place nouă sistemul lor politic.
Economia, în momentul de față, nu are treabă cu ideologia. Să facă ce vor cu Partidul lor Comunist, dar putem colabora cu economia chineză, cu economia privată sau de stat chineză. Vorbim despre o dezvoltare uluitoare a Chinei în toate domeniile, dar mai ales în domeniul IT și al sectorului energiei regenerabile. Eu consider că izolarea, privirea Chinei ca pe un dușman ideologic este total greșit. Noi trebuie să privim acest stat ca pe un investitor, ca pe un posesor de fonduri, de tehnologie, de la care putem obține avantaje.
Trendul este general european, dar se pare că gândirea decidenților noștri de azi nu îl urmează.
La începutul anilor 1980, producătorii germani de automobile au fost printre primii care au profitat de oportunitățile de piață investind și construind fabrici în China. Astăzi, mărci precum BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen generează peste 30% din vânzările lor globale pe piața chineză, iar profiturile obținute în China sunt de până la 30 de ori mai mari decât cele obținute pe piețele lor interne.
În sectoare precum industria chimică, optică, industria aerospațială și aviația, produsele europene reprezintă peste 30%, iar în unele cazuri peste 50%, din totalul importurilor Chinei. În Europa, companiile chineze și-au valorificat activele de infrastructură, utilizând fonduri UE și respectând standardele UE pentru a realiza podul Pelješac de înaltă calitate, lung de 2.440 de metri, din Croația.
Calea ferată Ungaria-Serbia, primul proiect feroviar de mare viteză al Chinei din Europa, a crescut viteza trenurilor locale de la 50 km/h la 200 km/h, creând o cale rapidă pentru îmbunătățirea calității vieții comunităților locale.
Investițiile Chinei în Europa au intrat într-o nouă fază. De la începutul anilor 2000 și accelerând după 2009, investițiile cumulative chineze în Europa au depășit 100 de miliarde de dolari, iar fluxurile anuale de investiții sunt acum aproximativ echivalente cu investițiile UE în China.
Până la sfârșitul anului 2025, China va fi înființat peste 2.800 de întreprinderi de investiții directe în cele 27 de state membre ale UE, angajând peste 270.000 de lucrători locali.
De la înființarea mecanismului de cooperare China-CEEC în 2012, companiile chineze au manifestat un interes deosebit pentru investițiile în țările din Europa Centrală și de Est într-o gamă largă de sectoare.
Conform unor statistici, investiția totală a depășit 24 de miliarde de dolari. De exemplu, achiziția Volvo de către o companie chineză a revitalizat producătorul auto suedez și a permis o creștere puternică a acestuia, vânzările globale crescând de la 374.000 de unități în 2010 la 763.400 în 2024.
În mod similar, portul Pireu din Grecia, revitalizat de investițiile chineze, a ieșit din criză și declin pentru a-și recăpăta vitalitatea. Acum se clasează pe locul patru printre porturile europene, după Rotterdam, Anvers și Hamburg.
Proiectul a creat 4.300 de locuri de muncă locale directe și a generat o producție economică de 1,4 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 1% din PIB-ul Greciei. Este un exemplu frapant de solidaritate China-UE în perioade dificile și un proiect model în cadrul Inițiativei „O Centură și un Drum”.
845 de miliarde de euro în comerț
Aceasta este valoarea comerțului cu bunuri și servicii dintre UE și China în 2024, conform cifrelor publicate de Consiliul UE pe site-ul său web . Cu alte cuvinte: zilnic, aproape 2,3 miliarde de euro sunt schimbate între cele două mari puteri. Majoritatea acestui schimb comercial a fost cu bunuri (732,2 miliarde de euro), comparativ cu 112,8 miliarde de euro în servicii.
La nivel global, aceste schimburi reprezintă aproape o treime din comerțul global cu bunuri și servicii (29,6%) și mai mult de o treime (34,4%) din produsul intern brut (PIB) global.
Dar, trebuie subliniat că cele două blocuri nu beneficiază în mod egal de acest schimb comercial. Cele douăzeci și șapte au un deficit comercial considerabil cu China, care a ajuns la aproximativ 305 miliarde de euro în 2024 (+2,7% față de anul precedent). Au importat bunuri chinezești în valoare de 519 miliarde de euro, dar au exportat doar 213,2 miliarde de euro.
Acest deficit a început să se adâncească de la mijlocul anilor 2010, cu excepția anului 2023, când s-a redus după ce a atins un nivel record de aproape 400 de miliarde de euro în anul precedent. Deși exporturile au crescut până în 2023, ritmul lor a fost mult mai puțin susținut decât creșterea importurilor de produse chinezești.
UE este în prezent cel mai mare partener comercial al Chinei (cel către care aceasta exportă cele mai multe). Inversul nu este valabil, deoarece Beijingul este al treilea cel mai mare partener comercial al europenilor, după Statele Unite și Regatul Unit.
Cele 27 de țări primesc în principal echipamente audio și de telecomunicații, mașini și electrocasnice de birou și electrocasnice din China. De asemenea, acestea expediază utilaje, mașini și piese auto.
Stocul de investiții al UE în China – adică fondurile plasate de investitorii europeni în companii chineze – se ridică la aproape 232 de miliarde de euro în 2023, potrivit Consiliului UE. Investițiile străine directe (ISD) din cele 27 de state membre au ajuns la 10,1 miliarde de euro în 2024 și au fost direcționate în principal către sectoarele auto, materialelor de bază și tehnologiei informației și comunicațiilor.
În același timp, stocul de investiții ale Chinei în UE a fost mult mai mic: 65 de miliarde de euro în 2023. Cu toate acestea, fluxul de investiții străine directe (ISD) chinezești a fost aproape similar cu cel al europenilor, reprezentând 9,4 miliarde de euro în 2024 (față de 5,2 miliarde de euro în 2023). Acestea din urmă au fost direcționate în principal către industria auto, sectorul divertismentului, mass-media și educației, precum și către produse și servicii de consum” arată profesorul de economie Mircea Coșea, într-o opinie pentru DCNews.