Cercetătorii israelieni au pus la punct un nou test respirator ce permite diagnosticarea cancerului pulmonar prin analiza aerului expirat, înainte ca tumorile să fie vizibile pe radiografiile medicale, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Nanotechnology, relatează lematin.ma.
Doar 15% din totalul cazurilor de cancer sunt descoperite înainte ca tumorile să înceapă să se răspândească în organism, detectarea lor într-un stadiu precoce crescând considerabil şansele de supravieţuire.
În cadrul acestui studiu, cercetătorii au efectuat testul respiratoriu cu ajutorul noului dispozitiv pe 56 de persoane sănătoase şi pe 40 de pacienţi suferind de cancer pulmonar. Pentru a evita orice caz de contaminare, voluntarii au respirat în prealabil timp de cinci minute printr-un filtru care reţinea 99,99% din compuşii organici din aer.
Experţii au studiat apoi compuşii organici volatili prezenţi doar în respiraţia pacienţilor canceroşi, care puteau fi folosiţi pe post de biomarkeri pentru această afecţiune. Treizeci şi trei de astfel de compuşi au apărut în cel puţin 83% din totalul pacienţilor canceroşi şi într-un procent mai mic la persoanele sănătoase.
"Aceste rezultate sunt foarte promiţătoare pentru diagnosticarea rapidă, facilă şi puţin costisitoare a cancerului pulmonar", au declarat autorii studiului, considerând că noul dispozitiv va putea fi utilizat în viitor şi în cazul altor tipuri de cancer.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul pulmonar face aproximativ 1,3 milioane de victime în fiecare an pe plan mondial, reprezentând aproape 18% din totalul deceselor cauzate de cancer.