Deputatul PSD Oana Mizil recunoaște, într-o postare pe blogul său, că are o relație firească și frumoasă cu Marian Vanghelie, datorită unei ”întâmplări” firești și minunate.
Oana Mizil apreciază faptul că Marian Vanghelie a făcut el primul anunț public referitor la relația lor și destinuie că tandrețea este trăsătura care a atras-o spre primarul PSD.
"Aşa mi s-a părut firesc, în acel moment, să îl las primul pe el să îşi asume această relaţie, bărbăteşte, iar acesta este unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la el. Bărbăţia, onestitatea, ambiţia şi faptul că îşi asumă faptele şi opiniile fără a da înapoi. Dar, mai ales, îmi place la Marian tandreţea cu care mă înconjoară şi pe care nu o bănuiam la prima vedere. Este un om inteligent şi un bărbat de încredere. Avem o relaţie firească, frumoasă, care a evoluat de la sine. Trăim o «întâmplare» umană specială, dar atât de obişnuită, care ne face fericiţi şi care nu supără pe ceilalţi, atât timp cât amândoi suntem nişte oameni liberi. Atât eu cât şi Marian ne-am separat de soţii noştri şi suntem în relaţii foarte bune cu ei", relatează Oana Mizil.
Despre fostul soț, Oana Mizil are numai cuvinte de laudă."Este un om minunat, căruia îi datorez mult în devenirea mea. Va avea mereu un loc în sufletul meu", scrie Mizil despre fostul său soţ.
"Ne-ar bucura, pe mine şi Marian, în egală măsură, ca presa să se ocupe mai puţin de relaţia noastră, mai ales în contextul actual. Aşadar, îi rog pe jurnalişti, pe această cale, să ne respecte intimitatea, nouă şi celor apropiaţi nouă", încheie Oana Mizil.
Citește și: