DCNews › Sport › Fotbal › Inter a făcut spectacol cu Parma, în Serie A, după pauza competițională. Verdictul presei italiene despre echipa lui Chivu

Inter a făcut spectacol cu Parma, în Serie A, după pauza competițională. Verdictul presei italiene despre echipa lui Chivu

Sursa: Agerpres / Cristi Chivu

Inter a revenit cu o victorie categorică în Serie A, 3-0 cu Parma pe Giuseppe Meazza. Presa din Italia a reacționat imediat, lăudând succesul și subliniind că „nu putea merge mai bine de atât” pentru formația pregătită de Cristian Chivu.

După trei săptămâni de pauză, din cauza meciurilor din Liga Națiunilor, Serie A a revenit cu etapa a șasea. Inter a învins clar, scor 3-0, de Parma. Susic (13), Calhanoglu (18, din penalti) și Thuram (31) au înscris pentru formația lui Chivu.

Laude în Gazzetta dello Sport

Gazzetta dello Sport a laudat evoluția echipei lui Cristian Chivu și afirmă că nu putea fi mai bine de atât pentru antrenorul român: „trei goluri în jumătate de oră, victorie, dar și posibilitatea de a menaja forțele în perspectiva următoarelor partide”.

„Inter a tranșat soarta meciului în 7 minute, pentru ca apoi să facă spectacol până la pauză. Foamea de succes nu le-a scăzut în timpul pauzei competiționale. Inter înscrie cu ușurință și construiește ocazii cu o lejeritate dezarmantă”, notează Calcio Mercato.

 
Chivu, mulțumit de reacția fotbaliștilor săi după o pauză atât de mare


„Era o necunoscută după trei săptămâni de pauză, ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată. Dar băieții au muncit bine, cu dorință și entuziasm. Chiar și cei care s-au întors de la națională și-au adus contribuția.

Sunt mulțumit de energia și calitatea jocului, precum și de faptul că ne-am adaptat rapid la adversar, având în vedere că nu aveam prea multe informații.

Mă bucur că i-am pus să joace pe cei care au avut mai puțin timp de joc până acum și că i-am odihnit pe cei care au jucat mult. Pio Esposito? Este un jucător generos, egoismul nu face parte din vocabularul și caracterul său.

Lucrează pentru echipă și o face bine, m-a impresionat și în ceea ce privește reacțiile defensive: a reacționat, inclusiv mental, după câteva mingi pierdute.

Are potențial de îmbunătățire, muncește, iar grupul îl recunoaște ca fiind unul dintre cei care ne vor da o mână de ajutor, așa cum a făcut-o până acum”, a transmis Chivu după victoria cu Parma, citat de Gazzetta dello Sport.

Chivu a câștigat titlul în Serie A și cu Cupa Italiei, cu Inter, chiar în primul  său sezon pe banca echipei

Amintim că Cristian Chivu a preluat conducerea tehnică a primei echipe a lui Inter Milano pe 9 iunie 2025, după ce și-a construit cariera de antrenor în academia clubului.

În primul său sezon la cârma formației italiene, tehnicianul român a reușit o performanță remarcabilă. Chivu a obținut titlul în Serie A și Cupa Italiei. Pentru aceste rezultate, a fost desemnat antrenorul sezonului 2025–2026 în campionatul italian.

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal