DCNews Politica Personalități politice Ilie Bolojan, anunț privind riscurile în domeniul energiei electrice. Ce a decis Guvernul

Ilie Bolojan, anunț privind riscurile în domeniul energiei electrice. Ce a decis Guvernul

Foto: Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a susținut declarații de presă la finalul ședinței de Guvern.

Acesta a anunțat că Guvernul a adoptat planuri de pregătire pentru situații de risc, inclusiv în domeniul energetic, și va înființa un centru operativ național pentru coordonarea măsurilor necesare.

"Au fost adoptate mai multe proiecte de hotărâri, două cu un anumit impact public. Am adoptat hotărârea care aprobă planurile de pregătire pentru riscuri. Are în vedere riscuri precum cutremure, războaie, pandemii și inclusiv secetă.

Vom forma un centru operativ național în sectorul energetic, care cuprinde reprezentanții principalilor producători și furnizori, care vor conduce operațiunile și vor mandata Transelectrica să ia măsurile care se impun. Vom avea în vedere ca grupurile de producție să funcționeze la puterea maximă posibilă.

Am avut în vedere ca zona de exporturi să se vadă exclusiv când avem excedent.

Planul are în vedere limitarea consumului pentru clienții industriali, pe tranșe de clienți. Mâine vom avea o ședință de guvern pentru a aproba aceste tranșe.

Locuințele personale, cetățenii nu vor fi limitați sau deconectați. Consumatorii casnici sunt exceptați, ca și spitalele.

Mâine va fi publicat, iar dispeceratul Transelectrica va face o notificare cu 24 de ore înainte.

Adoptarea hotărârilor ne pregătește pentru o situație posibilă care ar putea să apară.

Lucrările de pe Dunăre sunt măsuri care urmăresc menținerea unui debit corespunzător la Cernavodă, astfel încât să avem un debit care să permită funcționarea Grupului II de la Cernavodă.

E foarte important ca în țările vecine de unde importăm să se asigure funcționarea normală a acestor sisteme", a spus Ilie Bolojan.

Video:

Comentarii (2)

Mihai1   •   06 August 2026   •   15:18

Bolojaneeee să vă ia dracu cu Green Deal!
Chiar capul ăla ca un bolovan nu gândește că "țările vecine" au și noi nu avem? Ești de aproape un an prim-ministru! Ce mama dracului ai făcut?

Aristide   •   06 August 2026   •   15:18

De curiozitate, daca alte hotarari au fost anulate in instanta, acestea de ce nu ar fi? Din ce am vazut la TV, faza cu barjele ascunde inca o hotie imensa a guvernului. Un neica nimeni, om de bine, a vandut statului 4 barje vechi. Nu ni se spune costul barjelor, costul total al operatiunii, doar ca a fost incredintare directa. Hai si cu alte barje, ca e momentul.

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice