„Când am vrut să mă uit la ce grad de neîncasare au niște țări, nu m-am dus la țările occidentale, m-am dus la astea foste comuniste din Europa. Să fim corecți în comparație. Te compari cu Olanda sau cu Suedia... n-ai nicio șansă”, a declarat Biriș.
Un exemplu notabil este Bulgaria, țară care nu și-a mai modificat legislația fiscală de peste două decenii. Această stabilitate, spune expertul, oferă un cadru clar și predictibil pentru mediul de afaceri, dar și pentru autoritățile de control, care au timp să înțeleagă și să aplice corect legea.
În contrast, România este prinsă într-o spirală a modificărilor legislative frecvente și haotice, care generează confuzie atât în rândul contribuabililor, cât și al autorităților fiscale. Biriș a exemplificat printr-o inițiativă personală: „Am și înregistrat odată un clip cu modificările, că le-am inventariat – patru dosare mari. Numai de modificări la Codul fiscal ăsta nou, că mai avem și pe cel vechi. Nu țin pasul, dacă mie mi-e greu, darămite lor”.
Într-o încercare de a înțelege mai bine cum pot funcționa eficient mecanismele de control fiscal, expertul român a povestit o experiență din urmă cu aproape două decenii, când a participat la un club de fiscaliști în Sofia. Acolo a asistat la o prezentare susținută de șeful FISC-ului bulgar, un fost judokan, care a expus o abordare neconvențională privind impozitarea veniturilor nejustificate.
„Au luat niște băieți aleși pe sprânceană și au făcut liste cu cei mai importanți 20 performing artists și au făcut mystery shopping. Au tocmit nunți, botezuri, cumetrii. Întâi au cerut un termen aproape, peste o lună, două, peste un an. Au încercat vineri, au încercat duminică. S-au înțeles pe dată, ca să vadă gradul de încărcare. După care au început să negocieze prețul. Au văzut cât au putut duce prețul în jos. După asta, i-au trimis pe băieții de la mystery shopping să facă party crashing. S-au dus la nunți, să vadă cât e, să estimeze”, povestește el.
Metoda, deși neobișnuită, a avut eficiență maximă. Odată ce autoritățile au strâns suficiente informații, i-au chemat pe cei vizați și le-au prezentat probele. „Bă băieți, ia uite, știți cântarea aia de peste șase luni? Nu aveți, că eram noi. Ia uite ce am aflat. Uite, așa, așa, așa. Noi am socotit că voi n-ați plătit în ultimii cinci ani atâția bani. Sunt două opțiuni. Unu, plătiți acum 10% și vă lăsăm în pace, dar ieșiți în public, la televizor și spuneți copiii noștri, bunicii noștri, plătiți-vă taxele. Sau, doi, vă luăm tot și vă închidem”, continuă acesta.
Această strategie a reușit să aducă venituri importante la buget și, totodată, să transmită un mesaj clar: legea fiscală nu este opțională. În România, însă, încercările de a reglementa veniturile nejustificate s-au soldat cu eșec.
El explică faptul că orice verificare de acest tip trebuie să pornească de la o declarație inițială de patrimoniu, un sistem de referință. „Cu ce începe verificarea? Cu declarația inițială de patrimoniu, compară ce ai declarat atunci cu ce ai acum, vede ce a intrat și ce a ieșit și dacă sunt diferențe îți dă decizie de impunere. Păi, ca să faci orice comparație ai nevoie de un sistem de referință. Bun. Atunci trebuia să facă următoarea chestie: să fac un T0. Toți care cântăriți peste, să zicem, un milion, depuneți o declarație inițială”, adaugă el.
Legea prevedea o cotă de impunere de 16% pentru veniturile nejustificate, însă nu era însoțită de un mecanism real de constrângere. „Păi numai că n-au scris în lege că hoțul neprins e negustor cinstit și hoțul prins plătește ca ăla cinstit. Păi cum? Dacă tu declari și plătești la timp 16% și eu nu declar și mă prinde îmi ia tot 16%?”, conchide Biriș.
Acultă mai multe aici: