DCNews Vremea Furtunile lovesc România: avertizări de ultimă oră. Vremea se schimbă brusc

Furtunile lovesc România: avertizări de ultimă oră. Vremea se schimbă brusc

Foto: Florin Răvdan, dcnews

De astăzi, de la ora 12:00, a intrat în vigoare o alertă meteo de Cod Galben de  instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabilă până la ora 23:00. Sunt vizate Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, în sudul Olteniei și în nord-vestul Dobrogei. 

”În Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, în sudul Olteniei și în nord-vestul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp” anunță Administrația Națională de Meteorologie. 

De la ora 23:00 până duminică dimineață, la ora 07:00, a fost emisă o altă alertă meteo de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, pentru centrul și estul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea. 

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în prima parte a nopții în centrul și estul Moldovei, apoi în estul Munteniei și Dobrogea. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50...60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp” mai precizează meteorologii. 

În paralel, au fost emise alerte meteo de fenomene severe imediate: 

  • până la 13:30, în județul Mehedinţi: Drobeta-Turnu Severin, Șimian, Breznița-Ocol, Izvoru Bârzii, Șișești, Malovăț, Ilovăț, Ilovița, Bâlvănești, Cireșu, Godeanu, Cod Galben de averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni (1...2 cm).
  • până la 13:00, în județele Timiş (Pietroasa) și Hunedoara (Hunedoara, Deva, Ilia, Dobra, Șoimuș, Ghelari, Vețel, Gurasada, Brănișca, Lăpugiu de Jos, Lunca Cernii de Jos, Pestișu Mic, Toplița, Cerbăl, Cârjiți, Bunila, Lelese, Bătrâna) este Cod Galben de averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni (1...2 cm). 
  • este Cod Portocaliu până la ora 13:00 în județul Vrancea: Nereju, Tulnici, Vrâncioaia, Reghiu, Nistorești, Paltin, Paulești, Negrilești, Andreiașu de Jos, Năruja, Valea Sării, Bârsești, Spulber; se semnalează averse torențiale care vor acumula 20...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici(1...2 cm). În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 15...25 l/mp.

Știri similare din categoria Vremea Vezi toate articolele