Leșinuri, convulsii sau atacuri de panică în sălile de cinema din întreaga Americă, în timp ce pe ecrane rula penultima parte a seriei Amurg.
autor: Elena Arcan
Una dintre victime, Brandon Gephart, din Roseville, California, urmărea cu sufletul la gură acțiunea când a început să aibă convulsii. Tot ce își poate aminti omul este că s-a trezit pe întins pe podea, după care a fost dus de urgență la spital.
După incident, sala de cinema din Roseville a întrerupt proiecția
Incidente similare au avut loc și în alte state din America.
Spre exemplu, un bărbat din statul Utah a leșinat în timpul filmului. Soția lui a povestit presei că acesta tremura, aiura și clipea foarte repede.
Simptomele au apărut în timpul scenei nașterii, în care s-au accentuat culorile roșu, alb sau negru.
Acest lucru are și o explicație, spune doctorul Michael G. Chez, specialist în cazuri de epilepsie. El susține că imaginile respective pot atrage mici crize de epilepsie ”fotosensibilă”, în cazul celor care sunt predispuși la această afecțiune.