Poetul Adrian Păunescu ar fi împlint astăzi 69 de ani. Acesta s-a stins din viață pe 5 noiembrie 2010, lăsând în urmă mii de poezii care vor vorbi pentru totdeauna despre marele poet.
În anii '70 Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România.
Cenaclul Flacăra era o întrunire desfășurată periodic în anii 1973–1985, în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă. El a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist.
Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți precum Șerban Cioculescu, care l-a apreciat ca fiind cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi sau Eugen Simion care îl consideră ultimul mare poet social român.