Deși mai puțin comentate, există multe dezacorduri referitoare și la bugetul următorului ciclu 2028-2034. Consider că este util să fac cunoscut celor interesați unele puncte de vedere privind acest cadru bugetar deoarece unele probleme ale acestuia vor fi extrem de interesante și pentru viitorul României.
Bugetul Uniunii Europene pe șapte ani nu este numit buget, ci „cadrul financiar multianual” (CFM)
Cu puțin peste doi ani înainte de începerea următorului ciclu (2028-2034), Ursula von der Leyen a prezentat pe 16 iulie un prim plan bugetar care trebuie discutat între Comisia Europeană – al cărei președinte este –, statele membre și Parlament.
O mică revoluție, propune o revizuire majoră a arhitecturii și a alocării bugetare a CFM, ceea ce a provocat nemulțumiri în Parlament și în capitale. Dincolo de termenii tehnici ai acestui cadru financiar multianual se pot descifra implicațiile extrem de politice ale propunerii sale în cinci puncte.
1. O sumă totală asupra căreia nimeni nu este de acord
Președintele Comisiei a anunțat un buget global de aproape 2 trilioane de euro pe o perioadă de șapte ani sau 1,26% din venitul național brut (VNB) al UE, în medie, între 2028 și 2034.
„Este cel mai mare buget propus vreodată”, a insistat un oficial al Comisiei. Dar dacă scădem cele 0,11% corespunzătoare rambursării planului de redresare post-Covid, suma scade la 1,15% din VNB, o creștere foarte mică față de bugetul anterior 2021-2027, care se ridica la 1,13% din VNB.
Această foarte mică creștere a bugetului nu mulțumește pe nimeni
„Indiferent cum încerci să formulezi lucrurile, ajungem la o înghețare a investițiilor și cheltuielilor în termeni reali, plus rambursarea împrumuturilor NextGenerationEU”, critică cei doi coraportori ai Parlamentului European pentru buget, care consideră suma propusă inadecvată. În schimb, guvernele german, olandez și austriac consideră că suma este mult prea mare.
„Dimensiunea bugetului este substanțială”, a declarat Eulalia Rubio, cercetătoare responsabilă de afaceri economice la Institutul Jacques Delors.
„Având în vedere presiunea exercitată de anumite state împotriva oricărei creșteri a bugetului, acesta este maximul pe care Comisia l-ar putea propune”.
Pentru a finanța acest nou CFM, Ursula von der Leyen propune menținerea contribuțiilor statelor membre la nivelul din 2027 și, prin urmare, căutarea de noi resurse proprii prin crearea unei taxe pe deșeurile electronice necolectate, o ajustare a taxei pe carbon la frontiere și pe piața creditelor de carbon, o taxă pe taxele naționale pe tutun sau chiar o contribuție anuală forfetară pentru companiile mari (cu o cifră de afaceri anuală de peste 100 de milioane).
2. Noua arhitectură a CFM, defăimată de Parlamentul European
Comisia intenționează să consolideze bugetul în trei noi rubrici bugetare, supradimensionate. Prima, „planuri de parteneriat naționale și regionale”, combină Politica Agricolă Comună (PAC), politica de coeziune regională, politica în domeniul pescuitului, migrației și securității și Fondul Social pentru Climă, reprezentând un total de 44% din bugetul total.
A doua rubrică acoperă fondurile pentru competitivitate (inclusiv Orizont Europa), Erasmus și alte programe, cum ar fi protecția civilă, justiția și Euratom. A treia rubrică se referă la politica externă și de vecinătate a UE.
Ursula von der Leyen a susținut o arhitectură mai flexibilă, mai simplă și mai eficientă (care trece de la 52 la 16 programe). Acest lucru nu convinge Parlamentul European, care și-a reiterat „profunda îngrijorare” .
„Nu vom aproba un buget care favorizează planuri naționale fragmentate, fără legătură cu obiectivele europene”, a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan, co-raportor pentru PPE.
Verzii sunt la fel de critici față de sistem:
„Asistăm la o naționalizare a bugetului european. Fiecare țară va discuta cu Comisia alocarea națională de fonduri, ștergând astfel orice strategie bugetară europeană integrată. În acest proces, asistăm la o concentrare tehnocratică a puterii în mâinile Comisiei”, atacă violent David Cormand, un reprezentant al Partidului Verde.
Deputații europeni, atât de dreapta, cât și de stânga, au denunțat opacitatea acestor trei pachete bugetare mari, care combină un număr mare de programe anterior separate, și se tem că controlul bugetar din partea Parlamentului va deveni imposibil.
3. UE se concentrează pe apărare, competitivitate și lupta împotriva imigrației
Marele câștigător al arbitrajelor Comisiei, Fondul European pentru Competitivitate, a fost umflat la 451 de miliarde de euro. Acesta reunește programul de sprijin pentru cercetare și inovare Orizont Europa, finanțare pentru industriile de apărare și spațială, Fondul pentru tranziția digitală, Fondul pentru o tranziție curată și Fondul pentru sănătate și biotehnologie. Toate aceste pachete bugetare au fost multiplicate de două sau cinci ori.
Stéphane Séjourné, foarte discretul comisar francez pentru prosperitate și strategie industrială, a salutat această concentrare: „O forță de atac și investiții în sectoare strategice. Un adevărat «fond Draghi»”, referindu-se la raportul fostului președinte al BCE, care recomandă investiții de 800 de miliarde pe an pentru tranziția verde și digitală.
În secțiunea „Migrație și securitate”, bugetele agențiilor Frontex și Europol vor fi dublate, în timp ce fondurile pentru azil, gestionarea frontierelor și securitate internă vor fi triplate.
„Bugetul reprezintă prioritățile UE stabilite de statele membre. Prin urmare, nu este surprinzător să vedem o creștere a finanțării pentru aceste trei domenii. Avantajul acestui CFM este însă acela că permite flexibilitatea de adaptare a bugetului în cazul schimbării priorităților pe parcursul celor șapte ani”, a declarat Eulalia Rubio.
4. PAC și fondurile de coeziune pierd teren
În schimb, Politica Agricolă Comună (PAC) a pierdut peste 20% din buget, scăzând de la 387 de miliarde de euro la puțin sub 300 de miliarde de euro (în euro actuali, adică fără a lua în considerare inflația). Acest lucru a provocat, așa cum era de așteptat, furia reprezentanților agriculturii. Comisia s-a apărat:
„Cele 294 de miliarde de euro reprezintă un minim care corespunde ajutorului direct acordat fermierilor, pe care l-am protejat. Statele membre pot, în planurile lor naționale de parteneriat, să caute alte surse de finanțare care nu sunt destinate direct agriculturii”.
O altă politică istorică majoră a UE, politica de coeziune, care viza reducerea disparităților în dezvoltarea regională și care reprezenta anterior o treime din bugetul UE, se numără printre cele care au pierdut. Este dificil de stabilit o cifră precisă a reducerii, deoarece arhitectura a fost atât de revizuită încât este dificil să se potrivească anunțurile cu programele istorice.
Doar bugetul pentru regiunile mai puțin dezvoltate este în mod clar protejat, la 218 miliarde de euro în prețurile din 2025, o scădere față de bugetul anterior, dacă se ia în considerare inflația (202 miliarde în prețurile din 2018 ). Restul va fi, în esență, în mâinile statelor și ale planului lor de parteneriat.
„Este necesară reechilibrarea bugetelor”, explică Eulalia Rubio de la Institutul Jacques Delors. „Însă, în ceea ce privește politica de coeziune, am sentimentul că schimbarea de guvernare, care acordă mai multă putere guvernului central decât regiunilor, riscă să fie prea bruscă și ineficientă”.
În Parlamentul European, David Cormand merge mai departe:
„Nu cred că reducerea finanțării pentru agricultură și coeziune ne va ajuta să rezistăm tensiunilor geopolitice. Pentru a ne apăra împotriva amenințărilor, limitarea la achizițiile de arme este contraproductivă; trebuie să luăm în considerare și securitatea alimentară și climatică”.
5. Regulile de condiționalitate în cauză
Planurile naționale vor fi însoțite de o serie de obiective, indicatori de performanță și condiții, inclusiv respectarea statului de drept. Această metodă de operare a fost criticată în Parlament. Grupul Stângii „se opune ca plata fondurilor să fie legată de implementarea reformelor, în special în cadrul semestrului european, ceea ce ar face din măsurile de austeritate o condiție pentru obținerea finanțării UE”.
„Asistăm la transformarea politicilor publice europene într-un fond de dotare aflat în mâinile Comisiei, care va putea obliga statele membre să întreprindă reforme structurale și, de exemplu, să solicite o mai mare liberalizare. Aceasta este transformarea UE într-un fel de FMI, ceea ce este foarte îngrijorător”, spune David Cormand.
Europarlamentarul insistă: „Proiectul lui Von der Leyen oferă asigurări celor mai naționaliste state membre, acaparând tot mai multă putere, într-un regres democratic major.”
La Bruxelles, cei doi ani și jumătate de discuții bugetare care urmează vor fi probabil furtunoși. Ar fi bine dacă în cadrul acestor discuții România și-ar depăși starea de spectator, devenind un actor activ în orientarea sau corectarea unor direcții ale bugetului în interesul propriei dezvoltări.