Un bărbat a supravieţuit îngropat două luni în propria maşină la -30 de grade, mâncând numai zăpadă.
Autor: Andreea Predescu
În data de 19 decembrie, acesta a rămas cu maşina sa înzăpezit aproape de oraşul Umea din sudul Suediei. La o temperatură de -30 de grade, nu a mai putut părăsi maşina timp de două luni, în care s-a hrănit cu zapadă.
Poliţia a crezut iniţial că este un iubitor de natură şi a fost prins în zăpadă în timpul unei expediţii pentru a fotografia elanii din zonă. Când l-au găsit poliţiştii, acesta era înfăşurat într-un sac de dormit, combustibilul nu mai era de ceva vreme, dar sistemult de încălzire încă funcţiona, au declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei pentru
Medicii au spus că atunci când l-au găsit abia putea să vorbească şi era într-o stare de aproape hibernare, iar maşina era practic ca un congelator. Bărbatul de 44 de ani a fost dus imediat la spital şi în acest moment se incearcă recuperarea sa.