Americanii răniţi în timpul protestelor generate de moartea lui George Floyd, despăgubiţi cu zeci de mii de dolari

Fotografie de la Life Matters, pexels
Fotografie de la Life Matters, pexels

Protestatarii răniţi de poliţie în timpul demonstraţiilor izbucnite după moartea lui George Floyd vor primi zeci de mii de dolari despăgubiri. 

Oraşul Minneapolis va plăti câte 50.000 de dolari pentru fiecare dintre cele 12 persoane rănite de poliţie în timpul demonstraţiilor care au izbucnit după ce un ofiţer alb l-a ucis pe George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani, presându-l cu genunchiul pe gât, potrivit unor documente judiciare - transmite Reuters joi.

Ca parte a unei înţelegeri aprobate miercuri în instanţa federală, Minneapolis va implementa, de asemenea, reforme în modul în care ofiţerii de poliţie gestionează demonstraţiile, interzicându-le să folosească forţa fizică şi să împrăştie agenţi chimici împotriva protestatarilor paşnici.

Conform înţelegerii, camerele corporale purtate de poliţiştii din Minneapolis trebuie să înregistreze şi să nu fie obstrucţionate atunci când aceştia se confruntă cu protestatarii, se arată în documentele instanţei.

Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (American Civil Liberties Union, ACLU) a ajutat la intentarea acţiunii colective împotriva oraşului.

Demonstraţii şi, pe alocuri, revolte violente au izbucnit în Minneapolis la câteva ore după ce ofiţerul Derek Chauvin şi-a apăsat genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de mai bine de nouă minute în timpul unei arestări pentru o bancnotă falsă de 20 de dolari, la 25 mai 2020. Chauvin a fost ulterior condamnat pentru crimă şi a pledat vinovat la acuzaţii federale.

O înregistrare video a incidentului care a circulat pe reţelele de socializare a contribuit la declanşarea unor demonstraţii împotriva brutalităţii poliţiei şi a rasismului în toată ţara şi în marile oraşe din întreaga lume.

Cei 12 reclamanţi au suferit leziuni, inclusiv vânătăi provocate de muniţii mai puţin letale, probleme respiratorii persistente cauzate de gazele lacrimogene şi traume psihologice, a precizat ACLU.

Consiliul municipal din Minneapolis a aprobat înţelegerea la 20 octombrie, iar primarul Jacob Frey a semnat-o şase zile mai târziu, potrivit presei locale, scrie Agerpres.

Cazul George Floyd. Derek Chauvin nu e singurul agent condamnat. Doi poliţişti care s-au uitat şi nu au intervenit, pedepse cu executare

Doi agenţi de poliţie din Minnessota care au privit cum Derek Chauvin îl ţine la pământ pe George Floyd şi nu au intervenit au primit pedepse cu executare din partea justiţiei americane. 

Justiţia americană a condamnat miercuri doi poliţişti la închisoare cu executare pentru că au rămas pasivi în timp ce George Floyd era sufocat cu genunchiul de un coleg, o dramă care a provocat demonstraţii de amploare împotriva rasismului în 2020, relatează AFP.

Judecătorul federal Paul Magnuson a anunţat pedepse de trei ani de detenţie pentru Alexander Kueng, de 28 de ani, şi de trei ani şi jumătate pentru Tou Thao, de 36 de ani, în cadrul unei scurte audieri într-un tribunal din Saint-Paul.

Cei doi bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi în februarie de "încălcarea drepturilor civile" ale afro-americanului, la fel ca şi un al treilea agent, Thomas Lane, care a primit săptămâna trecută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel