Alocaţiile elevilor, crescute doar cu 16 la sută în 2021. Val Vâlcu, reacţie ironică. "E ca la bancă, cu contractele scrise mic"

Vâlcu: Creşterea alocaţiilor, ca la bancă. Sursa: Pixabay
Vâlcu: Creşterea alocaţiilor, ca la bancă. Sursa: Pixabay

Alocaţiile pentru elevi au crescut în 2021 doar cu 16 la sută, deşi PNL a anunţat de mai multe ori că va fi o creştere de 20 la sută. Asta înseamnă că fiecare elev a pierdut 8 lei la această mărire. 

Deşi suma pare una mică luată individual, în România sunt 3.600.000 de elevi, ceea ce ar însemna aproape 26 milioane de lei pe lună economisiţi la bugetul de stat. 

Virgil Guran, deputat PNL, a explicat de ce s-a luat această măsură şi afirmă că totul este doar o neînţelegere a comunicării de la Palatul Victoria. 

"Când s-a decis majorarea alocaţiei, s-a decis majorarea de la 150 de lei. 20 la sută înseamnă 30 de lei. Următoarea creştere trebuie să fie tot de 30 de lei, pentru că se raportează la suma de la care se pleacă. Nu se face majorare faţă de suma de ieri, ci faţă de suma care se dădea copiilor înainte de legea majorării. În mod normal, în 2022 trebuie să ajungă la 300 de lei. Când vii şi promiţi un lucru fără să te gândeşti că vor exista banii sau nu, cel care trebuie să aplice trebuie să se raporteze la realitatea din acel moment. Ca să înţeleagă toată lumea. Dacă eu azi spun că dau 150 de lei pe lună cuiva şi spun că măresc cu 20 la sută acum şi peste 6 luni tot cu 20 la sută, se face raportare la suma de bază. Aşa se procedează. Sută la sută de la 150 de lei înseamnă 300 de lei. Dacă nu se ajunge la 300 de lei, trebuie atunci să dea explicaţii ministerul Finanţelor", a declarat Virgil Guran la Antena 3. 

Val Vâlcu, reacţie ironică: E ca la bancă 

"Aici este ca la contractele de la bănci, care au acel scris mic. Pe înţelesul tuturor, se numeşte alba neagra tehnica. Lumea nu ştie ce semnează. În ceea ce priveşte economia făcută, ştim de personajul care a tăiat coada pisicii ca să nu iasă căldura când deschide uşa. Cam aşa e şi în cazul ăsta. Aşa face Guvernul economii", a spus Val Vâlcu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel