Alianțe pe scena politică, pentru 2024. Bogdan Chirieac: Se curăță! Nu au greutatea de a putea schimba

FOTO: Freepik *imagine cu rol ilustrativ
FOTO: Freepik *imagine cu rol ilustrativ

Analistul Bogdan Chirieac a vorbit despre alianțele politice care se fac în vederea alegerilor din 2024.

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre alianțele care se încearcă pe scena politică chiar înainte de anul 2024, un an în care România are toate tipurile de alegeri, de la cele europarlamentare la locale, de la cele prezidențiale la cele parlamentare.

Astfel, PNL încearcă să obțină o alianță cu cei de la ALDE, care s-au desprins tot din rândul liberalilor, ba mai mult, liderii PNL au anunțat că vor să aducă sub aceeași ”umbrelă” partidele de dreapta, iar scopul declarat este acela de a depăși social democrații, care la rândul lor caută să facă alianțe.

Întrebat dacă PNL-ul, prin unirea tuturor forțelor de dreapta, reușește să se apropie de scorul PSD-ului, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns:

”În niciun fel nu se întâmplă lucrul acesta. Câte procente are ALDE, acum, în statistici, în sondaje, în așa fel încât să apropie PNL-ul de PSD? Cred că nu merită să vorbim despre chestiunea aceasta.

Este adevărat că sunt personalități în ALDE care pot aduce o valoare adăugată partidului, mă gândesc la Daniel Chițoiu sau la Varujan Vosganian, dar partidul, ca atare, nu aduce absolut nimic în zona aceasta.

La fel și în cazul Pro România, unde valoarea adăugată mare, foarte mare acum o are Victor Ponta. Probabil unui dintre cei mai pregătiți politicieni români, cu cunoștințe avansate și de economie, de politică, de relații internaționale. Are propriile relații internaționale, la nivel foarte înalt, deci pentru PSD, venirea lui Ponta este un câștig, dar nu partidul ca atare. Să fie foarte clar.

Sunt chstiuni de imagine, se curăță scena politică și cam atât”, a declarat Bogdan Chirieac la România TV.

În ceea ce privește o posibilă schimbare de candidați pentru alegerile viitoare, analistul a subliniat că oamenii politici care se alătură ”nu pot schimba candidatul la președinție pe care îl va pune PSD sau PNL, fiindcă nu au această greutate politică”, a concluzionat Bogdan Chirieac.

Citește și: Rareș Bogdan, întrebat dacă ar fi dispus să se asocieze cu Ludovic Orban, la alegerile din 2024: Trebuie să adunăm toți oamenii care au avut de-a face cu dreapta românească

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel