Alexei Leonov, primul om care a păşit în Cosmos, a murit

Alexei Leonov, un cosmonaut din perioada sovietică ce a realizat, în anul 1965, prima ieșire în spațiu, a murit, vineri, în Moscova, la vârsta de 85 de ani, din cauza unei boli îndelungate, potrivit Time.

Asistenta lui a declat că "a murit în Moscova, la spitalul Burdenko, în urma unei boli îndelungate".

Agenția spațială din Rusia Roscosmos a confirmat, cu tristețe, moartea "cosmonautului numărul 11", onorat cu cea mai înaltă distincție a Uniunii Sovietice.

Pe 18 martie 1965, Leonov a intrat în istorie ca primul "pieton spațial", părăsind nava în care se afla, în timpul misiunii Voskhod 2, pentru 12 minute și nouă secunde. Era echipat cu un costum de astronaut și era susținut de un cablu cu o lungime de aproximativ 5 metri, scrie Mediafax. 

Astronautul Ed White, de la NASA, a devenit trei luni mai târziu primul american care a ieșit în spațiu.

Totodată, Alexei Leonov a condus, în anul 1975, misiunea Apollo-Soyuz în 1975. Misiunea spațială a marcat prima colaborare în acest domeniu între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii.

Alexei Leonov și astronautul Yuri Gagarin au fost prieteni apropiați, antrenându-se împreună pentru misiunile în spațiu.

Roscosmos a afirmat că Leonov va fi înmormântat marți, într-un cimitir dedicat eroilor militari din Moscova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel