Alegeri Europarlamentare. PSD face calcule. Câţi social democraţi ajung la Bruxelles

Parlamentul European
Parlamentul European

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat joi seara, în cadrul unei întâlniri electorale a Partidului Social Democrat organizată la Reghin, că este foarte important care va fi scorul alegerilor europarlamentare din data de 26 mai, ce oameni va trimite formaţiunea în Parlamentul European, însă şi câţi membri PSD vor ajunge acolo.

"Am venit să susţin candidaţii la europarlamentare. Avem nevoie de oameni patrioţi, oameni care atunci când se discută o lege, în legea respectivă să fie şi interesul României şi al românilor, oameni care, când pleacă la Bruxelles, în sufletul lor să ia imaginea ţării. Oameni care să lupte pentru această ţară, pentru că trebuie un efort conjugat, al Guvernului României, prin legislaţia naţională, dar şi legilor care se adoptă la Bruxelles şi care trebuie armonizate de România. De aceea e foarte important ce vom face în 26 mai, este foarte important ce oameni vom trimite acolo. Şi, în acelaşi timp, câţi din Partidul Social Democrat vom avea în Parlamentul European. Pentru că un număr mai mare face o voce mai puternică pro ţară acolo. Putem obţine funcţii de vicepreşedinte al PE, preşedinţi sau vicepreşedinţi de comisii, coordonatori de comisie şi acest lucru ne dă mai multă influenţă ca să puteam adopta legi pentru România şi pentru români", a declarat Viorica Dăncilă.

Votul împotriva României, o umilinţă

Premierul a spus că a fost europarlamentar român timp de nouă ani şi că de fiecare dată se simţea umilită atunci când vedea reprezentaţi ai României care aduceau propria ţară în discuţia altor 27 de state.

"Mie nu-mi plăcea acest lucru. Oameni care nu aveau respect pentru ţară, oameni pe care nu îi interesa imaginea ţării lor şi care credeau că dacă se duc ca la Înalta Poartă să îşi critice ţara sunt mai apreciaţi, sunt mai respectaţi. (...) Au fost multe situaţii în care am văzut români votând împotriva României, români cerând sancţiuni împotriva României. Oare asta e România pe care ne-o dorim?", a afirmat Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel