Accident fatal Tesla în Texas. Funcțiunea „Autopilot” nu era disponibilă

Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pexels. Imagine cu rol ilustrativ

Funcțiunea „Autopilot” a mașinii Tesla care a dus la moartea a două persoane, în Texas, nu era disponibilă la momentul accidentului.

Conform BBC, accidentul a avut loc în aprilie 2021, când o mașină Tesla Model S care se deplasa cu mare viteză a ieșit de pe drum, a lovit un copac și a luat foc. Poliția a anunțat că o victimă a fost găsită pe locul pasagerului, în față, în timp ce cealaltă persoană a fost găsită în spatele mașinii.

Descoperirile timpurii sugerează că funcțiunea „Autopilot” nu era disponibilă pentru drumul pe care s-a petrecut accidentul. Modelul de mașină electrică se deplasa cu o viteză mare pe un drum alambicat. Însă, sistemul de viteză de croazieră ar fi putut merge înainte de accidentul fatal, a anunțat Comisia națională pentru siguranța în transport din SUA.

VEZI ȘI: Accident fatal Tesla. Două persoane au murit într-o mașină fără șofer.

Elon Musk spusese că funcțiunea Autopilot sigur nu era activată

Fondatorul Tesla, Elon Musk, a spus anterior că din înregistrările mașinii se arată că funcțiunea de condus autonom nu putea fi activată la momentul accidentului. „În plus, autopilotul standard ar fi avut nevoie de marcaje rutiere pentru a fi activat, iar strada aceea nu avea marcaje”, a transmis el, pe Twitter.

„Informațiile recuperate până acum arată că Autopilot nu era activat și mașina nu avea achiziționată FSD (funcțiunea de condus autonom tesla, n.r.)”, se mai arată în mesajul lui Elon Musk de la acea vreme.

Poliția nu a ajuns la o concluzie finală

Nici poliția, nici Comisia pentru siguranța în trafic nu au ajuns la o concluzie finală despre cauza accidentului care a ucis două persoane. Mark Herman, polițist de la Secția 4 din Harris County, Texas, a spus luna trecută că „nimeni nu se afla în mașină la momentul impactului”.

Însă, imaginile de pe camerele de supraveghere instalate în jurul casei proprietarului îl arată pe șofer cum se urcă la volan, în timp ce pasagerul se urcă în dreapta.

Ce este „Autopilot”

„Funcțiunile Autopilot de siguranță și conveniență sunt create pentru a vă asista în cele mai împovărătoare momente ale condusului. Autopilot permite mașinii dumneavoastră să vireze, să accelereze sau să frâneze automat cât se află în banda de circulație”, se arată pe site-ul producătorului Tesla. „În prezent, este nevoie de supravegherea șoferului și nu face mașina autonomă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel