Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) au semnat astăzi, 6 Iulie 2023, contractul de finanțare pentru realizarea cloud-ului guvernamental, respectiv migrarea sistemelor informatice ale statului român.
Practic, începând de mâine, instituțiile statului vor intra în procesul de modernizare a aplicațiilor și sistemelor informatice utilizate deja, astfel încât acestea să fie dezvoltate pentru cloud (cloud ready), dezvoltând, în același timp, noi aplicații native de cloud computing pentru migrarea în cloud. Este primul pas către interoperabilitatea sistemelor informatice ale instituțiilor publice iar contractul aferent proiectului are o valoare totală de 177 milioane de euro.
„Relația de bază dintre stat și cetățeni trebuie să fie simplă, intuitivă și clară. Această investiție pe care o semnăm astăzi, reprezintă un pas cheie în ceea ce vrem să proiectăm în următorii ani. Cloud-ul guvernamental trebuie să creeze arhitectura de care oamenii au nevoie, astfel încât să beneficieze de servicii rapide și gratuite. Avem sisteme care nu sunt interconectate iar rolul nostru este să găsim soluții pentru ca acest lucru să devină posibil”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.
Prima etapă al acestui proces de migrare presupune identificarea instituțiilor care dețin aplicații și sisteme informatice ce deservesc servicii digitale guvernamentale și prioritizarea acestora. Ulterior, minim 30 de aplicații și sisteme IT&C, prin intermediul cărora sunt furnizate servicii digitale guvernamentale, vor fi migrate în cloud până în iunie 2026.
„Autoritatea pentru Digitalizarea României are o misiune foarte importantă, aceea de a pune la dispoziție cetățenilor, serviciile publice la un click distanță. Misiunea noastră este să putem simplifica fluxul de date și informații, procesele birocratice, respectiv să eficientizăm timpului de reacție al statului la solicitarea cetățenilor”, a adăugat Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu